Sunt ocupata rau!

Dragii mei,

Stiu ca n-am prea mai scris pe-aici. Dar asta e pentru ca am teribil de multa treaba. Peste activitatile mele zilnice de dormit, alergat si mancat, trebuie sa am in permanenta grija de bipezii mei.

De exemplu, tati conduce avioane (pe calculator) si mereu trebuie sa fiu acolo, sa am grija sa nu se prabuseasca. Zau ca nu cred ca s-ar descurca fara mine. Trebuie sa-i explic eu mereu ce inseamna portanta si degivrare. Norocul lor ca eu am o cultura vasta!

Ma duc repede sa ma odihnesc, ca mai tarziu trebuie sa o invat si pe mami sa gateasca.

Am crescut, asta e e sigur

Dar tot cu drag ma gandesc la prietenii mei. Mai ales la voi! Miorlau voios de fiara tuturor!

PS Mami imi zice sa va urez si vacanta frumoasa, ca e vara si probabil ca aveti concedii. Eu am concediu abia in septembrie. Si sunt teribil de obosita. Ma duc sa ma intind un pic.

Nu inteleg

Bipezii astia sunt ciudati rau. S-a stricat in sfarsit aspiratorul. Cred ca si eu am fost sursa multor ganduri bune la adresa lui, care l-au ajutat sa-si dea obstescul sfarsit. L-am scuipat de multe ori. Si intr-un final am izbandit. A disparut. Victorie!


Nu a trecut insa multa vreme si bipezii mei s-au intors bucurosi cu un alt aspirator, care are ceva mai mult bun simt, nu face atata galagie. Ceea ce ma surprinde totusi este faptul ca l-au ales pentru ca are o perie speciala care inlatura parul animalelor de companie de pe covor. Si ma intreb: ce i-o fi apucat? Noi nu avem animale de companie paroase...

Chiti il ajuta pe tati

Si o invitatie la lectura unei povesti dambovitene:

Episodul 1 - Steluta
Episodul 2 - Maricica si Fane

Poze din parc

Ai mei s-au intalnit in parc cu un pisoi in lesa. Seamana cu mine, o sa vedeti, doar ca are blanita mai scurta. Este... frumusel, nu zic nimic mai mult.





Acum ei se gandesc sa-mi ia si mie lesa si sa ma scoata la plimbare. Dar sunt putin contrariata: in lesa? Dar ce sunt eu, catel?
Voi ati incercat vreodata asa ceva?

Cred ca totusi am parte de suficienta actiune la gradinita de pisici mici. Saptamana asta invatam sa vanam si alte lucruri in afara de fripturi si soricei de jucarie. Sunt un pic timorata, colegii mei au mult mai multa experienta...

In alta ordine de idei, am aflat de curand cu ce se ocupa bipezii mei cand nu sunt atenta. Se plimba prin restaurante. Fara mine!!!!!!!!!!!!!
Trebuie sa am o discutie serioasa cu ei, asa nu se mai poate.

Va e dor de Chitirel?

Bine v-am regasit! Mi-era dor de voi, asa ca am decis sa vin sa va povestesc ce mai fac, chiar daca nu am deocamdata poze, tati e foarte ocupat si nu a apucat sa le descarce.

Am trecut prin niste emotii GROAZNICE. Saptamana trecuta m-au luat ai mei, m-au pus in cosuletul roz si am plecat la plimbare. De la inceput am presimtit eu ceva, asa ca am protestat tot drumul. Un drum o-ri-bil. Am fost intr-o masina mare si lunga cu multa lume in ea. Si apoi ne-am urcat intr-un tren care mergea pe sub pamant. Vai, bietii bipezi! Prin ce trebuie sa treaca ei ca sa se duca dintr-un loc in altul! Mie mi-e foarte simplu sa merg de exemplu de la masa la serviciu. Masa se serveste in baie, serviciul meu este sa urmaresc soricei si bilute colorate prin casa. Ajung imediat. Dar bipezii nu. Ei trebuie sa foloseasca tot felul de masinarii groaznice, in care zgomotul este teribil si sa simt multe mirosuri... nu prea apetisante. Sau sa mearga cu marea torcatoare... mai prietenoasa, e drept, dar totusi o masinarie.
Cred ca e din cauza ca au doar doua picioare. Daca ar avea patru sau macar trei, ca mine, sigur ar ajunge mult mai repede si nu ar avea nevoie de masini.
In sfarsit, dupa un drum nesfarsit de lung am ajuns la destinatie. Cine credeti ca ma astepta acolo? El. Obraznicatura si golanul care a incercat sa-mi fure cosuletul.
Va amintiti, eu am fost o gazda excelenta. Si sunt un oaspete bine educat, care nu face lucruri necuvenite. In schimb, el este un golan si... ei bine, da, un mitocan de motan. Cum m-a vazut a inceput sa ma scuipe (ce mod de a-ti intampina musafirii!), iar apoi sa ma loveasca. Eu m-am aparat si am incercat sa fiu amabila, dar deloc nu s-a lasat. Ba la un moment dat m-a si muscat!!!
Va dati seama, in ce situatie am fost eu, o fiara bine educata, cu maniere alese, crescuta de o Lady. Noroc ca ai mei au fost acolo, iar bipezii motanului l-au alungat pe acesta de mai multe ori din camera. In felul asta am avut si eu momente de ragaz. M-am bagat sub canapea si am dormit pana cand ai mei m-au dus acasa.
Am mai scos un pic nasul la ora mesei. Au mancat mancare chinezeasca... stiti cat imi place!

Va marturisesc ca reintoarcerea acasa din acea seara a fost unul dintre cele mai fericite momente din viata mea!
Voi ce-ati mai facut?

Chiti este oripilata

Dragii mei prieteni, am facut o mica pauza de internet, am fost ocupata de diverse treburi de fiara. Acum, de cand am crescut mai mare, am alte responsabilitati, se asteapta mai multe lucruri de la mine. Nu mai pot vana la intamplare, acum incerc sa o fac organizat si in mare secret. Cred ca trebuie sa-mi aleg si un nume de cod, ca pentru un agent secret care se respecta.



Am vanat mai multe lucruri, dar deocamdata ai mei nu m-au prins decat la o bucata de paine pe care am luat-o de pe masa. S-au suparat pe mine. Dar ce sa fac? Mie mi-e foame mereu-mereu. De cate ori am ocazia, merg si mananc din strachinuta mea. Dar nici mancarea aia nu este suficienta. De aceea nu pierd nicio ocazie de a cersi mancare atunci cand bipezii mei sunt la masa. Ba intr-o dimineata, m-am suit pe mama si am vrut sa-i iau o bucata de paine pe care tocmai o baga in gura. Zau daca am inteles de ce nu m-a lasat, ne jucam asa de frumos!

In fine, dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Mi se intampla lucruri absolut scandaloase, revoltatoare, iar eu nu pot sa fac nimic. Mi-e si rusine sa va spun ce-mi fac bipezii mei. Ei bine, bipezii mei ma... mangaie. O-ri-bil!!!!!!!!
Nu stiu ce ma revolta mai tare, ca ma mangaie sau ca uneori ajung la umilinta suprema: mangaiatul pe burtica? De ce insista bipezii cu un tratament atat de revoltator pentru o fiara care se respecta?



Sa va spun la ce alte chinuri ma supun? Ma perie. Nu cred ca s-a inventat o tortura mai mare decat periatul. Este rusinos ca exista asa ceva.
Si cireasa de pe tort: taiatul ghearelor. Cred ca fac asta special ca sa nu ma mai urc cu ajutorul ghearelor in diverse locuri. Cu ce-i deranjeaza, spuneti-mi si mie???

Chiti se intoarce din vacanta

Am fost la bunici. Acolo trai pentru o fiara ca mine. Fara interdictii, fara "Chiti, n-ai voie acolo!", am avut libertate absoluta. Imi plaaaace la bunici!
Nici nu stiti ce bine m-am jucat cu Pisica. Ea sarea pe fotoliu, eu dupa ea, eu saream pe masa, ea dupa mine. Cand ajungea pe dulap ramaneam jos, amarata, ca o fiara schioapa ce mai aflu. Dar curand mi-am amintit ca eu sunt o fiara neinfricata. Am gasit un drum secret si am ajuns si eu pe dulap.
M-au cautat in toata casa. Eu stateam pe dulap si-i priveam de sus, razandu-mi in mustati. Nu se asteptau sa fiu acolo...
Curand, dulapul nu a mai constituit o victorie. In schimb, victorii zilnice am repurtat in luptele fiaro-pisicesti. Dupa lupte necontenite, adormeam una langa alta, ca niste vechi tovarasi de lupta.
Intr-o zi am vanat si un piscot, doar ca sa nu-mi ies din mana, dar si ca sa invat Pisica treburi secrete de-ale fiarelor.
Doua saptamani de alergat permanent fac bine la silueta si la spirit.

Cand in sfarsit m-au luat acasa am fost tare mirata. Eu credeam ca raman mereu acolo, sa am grija de Pisica. Dar acum imi dau seama ca-mi prinde bine venitul acasa. In sfarsit, ma odihnesc si eu dupa concediul asta!

De Craciun, de Craciun...

... Chitirelul e mai bun.
Sa vedeti cat de buna am fost eu zilele astea.
Joi am ajutat-o pe mami in bucatarie. Ma bucuram ca era acasa, nu stiam ce e cu toate zarva din casa. M-am uitat curioasa la ea. A inceput sa deseneze tot felul de lucruri pe masa din bucatarie, dar nu cu un creion, ci cu un cutitas. Apoi a pus desenele astea la cuptor si mirosuri minunate au iesit de acolo. Iar cand a scos de acolo, desenele parca prinsesera viata. Pisicute, omuleti, o ratusca, ba chiar si un magarus au poposit la noi in bucatarie. Nu era niciun soricel, dar cred ca m-as fi multumit si cu ratusca, daca mi-ar fi dat-o. Dar nu, cica din astea mananca numai oamenii. Eu sunt sigura ca si fiarele pot manca rate.

Nemultumita, m-am indreptat catre sufragerie. Cand, ce sa vezi? Totul era schimbat acolo. Fotoliul pe care ma urc eu ca sa ajung pe monitor ca sa dorm nu mai era la locul lui. In locul lui se asezase un animal tepos, necunoscut. Tradare!
M-am apropiat de noul venit ca sa-l miros, sa aflu cu cine am de-a face. M-a zgariat, nemernicul! Mami si tati l-au alintat, i-au pus tot felul de fundite si de jucarioare. Parca nici nu mai existam pentru ei. Noul animal era mai important decat mine.


In sfarsit, am inteles ca noul animal va ramane ceva vreme la noi in casa. Mami spunea mandra ca-l poate pastra mai mult pentru ca e in ghiveci. Eu nu am ghiveci, sper ca totusi sa ma tina mai mult decat pe teposila.



Incerc sa-l ignor pe intrus, insa uneori jucariile lui sunt foarte interesante si incerc sa le mai iau si eu sa ma joc. Dar mami ma cearta si le pune la loc. Nu am vazut-o sa-l certe pe tati cand imi ia jucariile si mi le arunca prin casa, iar eu trebuie sa fug dupa ele sa le gasesc.
Le-am aratat eu insa acestor oameni ca au de-a face cu o fiara. Cred ca v-am mai spus ca nu ma lasa sa mananc mancare buna, de care mananca ei. Mie imi dau mancare de pisici. Bleah!
In noaptea de Craciun insa, am prins un moment in care nu era nimeni atent si am vanat. Am reusit sa prind o ditamai bucata de friptura, pe care mi-am ascuns-o sub masa din bucatarie si am inceput s-o mananc. Tragedie, m-a prins mami! Si mi-a aruncat prada proaspat vanata.

Cam asa am petrecut Ajunul Craciunului. De Craciun, mami mi-a aratat un alt animalut, a carui poza a pus-o si pe blog. Este cam schiop, la fel ca mine, dar pare vesel.

A, si sa stiti ca am fost cuminte si zilele astea m-am lasat mangaiata. Macar de Craciun, nu?

Distractia zilnica

Am capatat o adevarata pasiune pentru cada si chiuveta. Imi place sa ling apa de aici, mai ales ca peste tot miroase a sapun, sampon si gel de dus - mirosurile mele preferate. Sigur ca ai mei imi pun apa in strachinuta mea, dar este plictisitor. Ce li se pare distractiv in a bea apa dintr-un castronel? Sa sari in cada si apoi in chiuveta este insa o provocare. Iar o fiara nu se teme de provocari, ba chiar le cauta.


Uneori, dupa ce ling apa din chiuveta, ma cuprinde asa o stare de bine incat pur si simplu adorm acolo.
Cand ma hotarasc sa plec de acolo, labutele sunt ude, dar nu ma deranjeaza prea tare. Doar ca mai alunec din cand in cand. Mi se pare distractiv sa las pe peste tot urme umede, am senzatia ca bipezilor le place mult asta. Si ce le place si mai mult este sa ma duc asa, uda, spre priza si sa incerc sa ma joc acolo. Dintr-o data incep sa se agite, vin si ma iau de acolo si incep sa se joace cu mine. Este reteta sigura.

Acasa

In sfarsit!

Auzisem eu deja de vreo doua zile ca s-ar fi intors, dar nu am crezut pana ce n-am vazut. Astazi au venit la bunici si dintr-o data am redevenit vedeta. Sa stiti ca m-am bucurat asa de mult incat i-am lasat sa ma mangaie, ba chiar am cerut portii suplimentare de rasfat.

Dupa ce m-au adus acasa si am recunoscut locurile, mi-am revenit la starea mea de fiara. Nu ma mai prinde pe mine nimeni la mangaiat. Poate doar cand adorm.

Sa va spun cum a fost la bunici? Distractiv, zau asa. Am alergat Pisica pana cand nu mai putea si se ascundea de mine. Ne-am harjonit, ne-am fugarit si ne-am jucat cat e ziua de lunga. Imi place sa am un tovaras de joaca. Si oamenii sunt dragalasi, dar sunt mai inapoiati, ei nu stiu sa se joace ca noi, felinele. Eu am mai incercat sa-i invat sa se joace frumos, dar nu am prea avut sanse. Totusi, ma mai joc din cand in cand cu ei, sa nu se simta abandonati.

Cred ca observati ca devin tot mai inteleapta pe masura ce inaintez in varsta (am deja vreo cinci luni). Ma gandesc sa ma fac fiara scriitoare, mi-a zis mama ca la Gaudeamus a vazut carti pisicesti.

Nu mai tin minte

Cred ca am imbatranit, pur si simplu uit pe unde am voie si pe unde nu. O sa-mi fac o lista. Am voie: la mami in brate (NU imi place sa stau in brate, cred ca de asta am voie acolo), la mine in fotoliu, pe canapea, pe covor...

Nu am voie: pe tastatura, pe orice masa, in bucatarie, in dulap, pe geam, langa geam, pe pervaz... ooo! ce de locuri in care nu am voie!

Uneori le mai incurc, de asta ma gaseste mami mereu langa masa din sufragerie, acoperita de fata de masa si de toate lucrurile de pe ea. Sau in punga cu paine, infulecand cu pofta. Zau daca mai tin minte atatea locuri!

Protest

Domnule, dar nu se mai poate asa: pe masa nu am voie ca fur mancare. Ce sa fac, daca ei nu-mi dau decat mancare de pisici? Eu le-am zis ca nu sunt pisica, sunt fiara si pot manca tot ce manca si oamenii. Dar ei nu si nu, sa mananc tot felul de chestii pisicesti. Nu sunt rele, nimic de zis, dar cele pe care le mananca bipezii miros... ametitor de bine. Asa ca am profitat de ocazie, nu era nimeni atent, si m-am urcat pe masa si am furat un pic de mancare. Mare lucru!

Apoi, nu am voie pe raftul unde se pun telefoanele si bateriile de la camere la incarcat. Da, le-am dat jos de cateva ori, dar zau ca sunt mult mai distractive cablurile alea cand atarna. Ma pot si eu juca in voie. Altfel sunt foarte plictisitoare.

Pe etajera nu am voie ca tot rastorn lucruri. E vina mea ca sunt schioapa si neindemanatica? Zau ca ma straduiesc... sa ma joc pe peste tot. Lucrurile alea nu sunt tot jucariile mele? Doar toata casa este terenul meu de joaca.

Prin urmare inaintez acest protest in mod oficial. Eu unde am voie?

Jurnal de vacanta

Of, nici nu ma stiu de unde sa incep povestea.
Totul a inceput intr-o buna zi, in care m-am trezit ca de obicei dimineata, vazandu-mi de treburile mele.
Tocmai ce terorizam o mingiuta prin casa, cand tati m-a luat pe sus si m-a bagat in masina. Si m-a dus la veterinar. Iarasi veterinar? Nu mai voiam. Dar de data asta a fost chiar mai rau. Mi-a facut injectie!!!!!!!!!!!!! Urletele mele de indignare s-au auzit peste mari si tari. Asa ceva nu i se poate intampla unei fiare, este strigator la cer.
Credeam ca am scapat si mergem acasa. Nu, am mers la bunici. A, o vizita, ce bine! mi-am zis eu. Dar nu. M-a lasat acolo.
Vaaai, ce tristete! Nu mai intelegeam unde sunt. Gaseam cateva din jucariile mele, dar locurile nu erau aceleasi. In plus, personajul despre care va spuneam: Pisica. Nu va pot spune ce s-a suparat ca eram acolo. Hmm, de parca eu nu as fi preferat sa fiu acasa si sa ma joc prin locurile pe care le stiu. Zile in sir a stat si m-a scuipat. Am ignorat-o, pentru ca am o mamica lady si intentionez si eu sa fiu la fel. Intr-o zi insa, a intrecut masura, asa ca am scuipat-o si eu. Sa vada cu cine are de-a face. 10 zile, atata a durat situatia asta plictisitoare. Pana cand in sfarsit si-a facut curaj si a venit sa ma miroasa. Am fost marinimoasa si am lasat-o. Apoi a inceput sa se joace cu mine. Ei, asa mai merge! Cand e vorba de lucruri serioase, putem coopera.

Intalnire de gradul 3 (Jurnal 3-8 septembrie)

Zilele astea, de cand nu am mai scris in jurnal, au zburat ca vantul si ca gandul. Vizite, serviciu, joaca... viata curge cam repede pentru o fiara.

In primul rand, ca zilele astea am cunoscut si eu animalul asta de care vorbeste toata lumea: pisica. M-au dus mami si tati la parintii lui tati, adica bunicii mei, unde urmeaza sa-mi petrec vacanta. O sa am doua saptamani vacanta, mami si tati pleaca in concediu, iar eu raman cu bunicii.
Ei bine, bunicii au o pisica. Eu nu stiam cum arata o pisica, chiar ma intrebam. Intram noi acolo, am vazut ca printre picioarele oamenilor se invartea un fel de animalut ciudat, in multe culori. Am crezut ca e o jucarie mai mare. Ne-am asezat noi pe canapea la o vorba, cand vad ca jucaria se apropie si incepe sa... scuipe. Nu am bagat-o intai in seama. A continuat. M-am uitat asa, intr-o doara la ea si m-am gandit: Mai, asta o fi pisica?
Cred ca ea era. Ei bine, nicio branza cu pisicile astea. Nu stiu sa faca nimic. Asta a stat in continuu sa ma pazeasca, m-a privit fix si m-a scuipat. Evident, am ignorat-o, eu sunt o fiara bine crescuta si nu imi plac astfel de manifestari. Asa m-a plictisit, incat intr-un final am adormit.
Ma rog, acum ma cam ingrijoreaza vacanta asta daca trebuie sa am de-a face cu aceasta pisica nesuferita, care nu stie decat sa scuipe. Mie imi place sa staui cu bunicii, pentru ca ma iubesc. Dar am senzatia ca pisica nu s-ar da indarat nici de la a incerca sa se lupte cu mine, mai ales ca e mult mai mare decat mine. In fine, pana la urma va trebui sa-i arat ce poate o fiara.

Dupa aceasta vizita, am trecut si pe la mama si bunica lui mami. M-au mangaiat, m-au rasfatat, nimeni nu m-a scuipat. Am primit si cadouri, mancarica si jucarii, dar si un masaj excelent la pernite. Vaaaai, incantator!

Acasa, am invatat sa pasc iarba, numai ca m-am murdarit ingrozitor pentru ca am intrat cu totul in ea. Eu credeam ca ma pot plimba prin ea, dar se pare ca nu...

Ce sa va mai zic? Mami a pus cateva filmulete cu mine pe Youtube. In sfarsit, de aici cred ca va veni consacrarea, Va trebui sa ma descopere cineva si sa-mi aprecieze talentele, astfel incat sa ajung o vedeta de talie mondiala.

Cand eram mai mica

Ia uitati ce mica eram si ce frumos ma jucam cu tati! Degetele lui sunt foarte gustoase, sa stiti. Filmul este facut pe 7 august, acum o luna aproape. Iar eu am crescut tare mult de atunci.

Jurnal 31 august - 2 septembrie

Luni, 31 august

Iarasi luni, iarasi serviciu! Iarasi trezirea la 6.30, mancat, baut, mangaiat... mami pleaca la serviciu, iar eu ma culc la loc. Obositor, zau asa!

Noroc ca e tati acasa si se joaca cu mine. Desi cam are treaba si nu ma baga tot mereu in seama. Asa ca alerg prin toata casa, sa mai dau jos din kilogram. Un kilogram am, este oficial, am depasit pragul psihologic.
Parca era mai bine cand eram mai mica, puteam intra pe peste tot. Dar atunci nu stiam atatea lucruri cate stiu astazi. De exemplu, stiu sa ma fac ca nu aud cand ma cauta mami si tati. Ma bag undeva, intr-un loc secret, unde nimeni nu stie de mine. Si stau acolo, ascunsa. Nimeni nu stie locurile mele secrete din spatele usilor si de sub biblioteca. Nici mami, nici tati nu stiu nimic, nimic!

Marti, 1 septembrie

Eh, a venit si toamna... Va zic, timpul trece atat de repede! Parca mai ieri era vara si eram micuta, iar astazi suntem in septembrie. Si sunt ditamai fiara, zau asa! Nici nu stiti ce m-am lungit.
Dimineata, cand ma treyesc si ma intind, vad cat de lunga sunt. Si sa stiti ca imi place, pentru ca ajung mult mai bine sa sar pe fotoliu, in canapea, pe pat.
Bine, eu sar pe orice si pe oricine... inclusiv pe mami si tati. Stau ascunsa intr-unul din locurile mele secrete, iar atunci cand ei trec pe acolo sar dintr-o data. Ii sperii groaznic, sa stiti! Pentru ca sunt fioroasa si sar foarte sus.

Miercuri, 2 septembrie

Sunt foarte suparata! Am descoperit ca frumosii mei ochi albastri... s-au facut gri, iar acum parca incep sa se faca verzi-galbui. Zau daca eu credeam asa ceva. In instructiunile mele de folosire scrie ca ochisorii mei sunt albastri.
Mami mi-a zis ca imi pune lentile de contact. Sigur, ii este simplu sa spuna... Parca m-ar fi luat ea si tati de pe strada daca nu aveam ochii asa? Si daca nu urlam ca din gura de sarpe? Si daca nu aveam labuta bolnava? Si boticul roz?

Jurnal 29-30 august

Sambata, 29 august

Parintii astia ai mei sunt... nu stiu cum sa va spun, dar uneori cred ca sunt cam copilarosi. Le arde toata ziua de joaca.

Astazi s-au jucat cu mine. Amandoi deodata! Pur si simplu nu le mai faceam fata, nu mai stiam pe cine sa musc si unde. Vaai, vai! Ce ti-e si cu astia micii! Sunt draguti ei, asa... dar m-au zapacit de cap cu joaca asta a lor in continuu. Ba mami, ba tati, ba amandoi deodata. M-au cam obosit, pana la urma am picat lata de oboseala dupa atata joaca.



Duminica, 30 august

Am descoperit astazi ca detest apa! Ati mai vazut o substanta atat de ciudata? Cand o bei, e buna (nu e ca laptele, dar... merge). Numai ca atunci cand ajunge pe blana, este... udaaa! Brrr, nici nu pot sa vorbesc despre ea, ca parca o simt pe mine. O-ri-bil!
Deci, sfatul meu este sa va feriti de apa. Este uda si scarboasa.

Jurnal 28 august

Bine ca am ajuns acasa!

Ziua incepuse bine. Ne-am jucat toata dimineata. Mami mi-a dat sa mananc, dar mai aveam inca pofta de joaca si am refuzat-o. Pana la urma am mancat niste crantanele de la ea din palma si... am adormit cu ultima crantanica in gura si capul in palma ei.

M-a dus pe fotoliu si m-am trezit plina de energie putin mai tarziu. O noua runda de joaca. Ti-ai gasit! Mami si tati m-au luat si m-au urcat in masina (marea torcatoare, cum ii zic eu) si m-au dus la doctor. Nu ma deranjeaza sa merg la doctor daca nu vine cu acele alea urate si rele. Dar astazi a fost o-ri-bil. De fapt, si aici incepuse bine. Doamna doctor s-a bucurat cand m-a revazut, ba chiar m-a luat in brate si m-a pupat. Era cam trista, pentru ca pisicutul ei s-a pierdut.
Apoi mi-a luat urechiusele si mi le-a spalat. Pe dinauntru!!!! Nu am vrut sa o las, dar m-a tinut mami. Apoi mi-a dat si o pastila si mi-a taiat si unghiile. Vaaai! Cat poate o biata pisica sa indure?
Pana la urma, ne-am suit iarasi in marea torcatoare si am pornit spre casa. Dar era atat de cald, masina statuse in soare, incat m-am simtit foarte rau. Stateam cu gura deschisa sa ma racoresc, pentru ca aerul conditionat nu isi facuse inca efectul. Noroc ca stam aproape si am ajuns repede...

De indata ce am ajuns acasa, am si uitat de altfel de tot ce se intamplase. M-am jucat si dupa aia am dormit. Adevarul este ca ziua asta a fost cam obositoare.

Jurnal 26-27 august

Miercuri, 26 august

Mami se duce la bucatarie. Fug dupa ea. Il aud pe tati mesterind la calculator. Imi bag si eu nasul, sa vad care e problema. Mami vine de afara cu cumparaturi. Imediat inspectez plasele, sa vad cu ce a venit. Daca tati are ceva in mana, sar sa vad ce are acolo. Cand ei mananca, incerc sa sar cat mai sus, ca sa vad ce mananca fara mine (sunt si o mare cersetoare, imi sopteste mama. Dar ce sa fac, daca mancarea oamenilor miroase uneori asa de bine?).
Astazi, am auzit-o pe mami spunandu-i lui tati ca sunt tare curioasa. Nu stiu ce inseamna cuvantul asta...


Joi, 27 august
Astazi se pare ca este o zi de vacanta, asa ca stam cu totii acasa si ne jucam. Cum cu cine? Cu mine, bineinteles.
Mami si cu mine am stat ca fetele in bucatarie si am gatit ceva delicios. Adica asa cred, ca era delicios. Eu nu am mancat, ca cica e mancare numai pentru oameni. Mie mi-au dat mancare de pisici. Buna de tot, nimic de zis. Dar eu cred ca vreau sa ma fac om, sa mananc lucrurile alea care miros asa de bine.
Oricum, am ajutat-o pe mami. Am urmarit-o pe peste tot pe unde se ducea in bucatarie. Am mieunat la ea cand mi s-a parut ca pune prea multa sare. Am vrut chiar sa o ajut cu spalatul ingredientelor, dar nu m-a lasat sa le ling. Ciudati totusi oamenii astia, eu ma ofer sa o ajut, dar nu pare sa aprecieze...