luni, 29 martie 2010

Chiti si bicicleta


Ce credeti ca si-au luat ai mei? O bicicleta de tinut in casa. Cica or sa faca exercitii si se vor mentine in forma.
O seara intreaga au stat si s-au jucat cu sute de piese. Pana la urma tot eu i-am descurcat. Oamenii astia nu se prea descurca fara mine. Am intrat in cutie, am verificat in toate colturile, am adunat toate informatiile si apoi le-am spus ce trebuie sa faca.


Ei bine, surpriza a venit cand am iesit din cutie. In mijlocul casei se afla un intrus imens, un mostru care misca din coarne si din pedale si facea zgomot. Cand mi-am dat seama ca de fapt asta era bicicleta, m-am suparat ingrozitor. Am plecat din sufragerie si nici nu am mai vrut sa calc pe-acolo cateva zile.

Adica ce, o fiara mica, asa cum sunt eu, nu-i tinea pe ei in forma? Trebuia adus animalul ala urat si mare care ma sperie pe mine? Lasa ca-i alerg eu de nu se vad!

luni, 22 martie 2010

Doua noutati importante

Revin destul de repede cu o noua postare.

In primul rand, va rog sa vedeti cine este personajul din acest desen, sunt sigura ca-l veti recunoaste. Tati a desenat, ca sa vedeti ce tatic talentat am.

In al doilea rand, dar cel mai important, am o maaare rugaminte la voi: un pisoi dragalas si foarte simpatic (mami poate garanta pentru el, il cunoaste) isi cauta un nou camin. Este frumusel-foc, are 8-9 luni, stie sa foloseasca litiera si este foarte inteligent. Nu este castrat, insa e cu toate vaccinurile la zi si are carnet de sanatate. Stie sa se joace atat cu adultii, cat si cu copiii.
Pisoiul se afla in Bucuresti, dar poate ajunge si la Ploiesti.


Imi doresc foarte mult ca Jinksy (asa il cheama) sa-si gaseasca stapani iubitori. Daca nu isi gaseste repede, s-ar putea sa ajunga in strada. Deci va rog din tot sufletul meu de chitirel portocaliu sa dati sfoara in tara pentru Jinksy.

duminică, 21 martie 2010

Poze din parc

Ai mei s-au intalnit in parc cu un pisoi in lesa. Seamana cu mine, o sa vedeti, doar ca are blanita mai scurta. Este... frumusel, nu zic nimic mai mult.





Acum ei se gandesc sa-mi ia si mie lesa si sa ma scoata la plimbare. Dar sunt putin contrariata: in lesa? Dar ce sunt eu, catel?
Voi ati incercat vreodata asa ceva?

Cred ca totusi am parte de suficienta actiune la gradinita de pisici mici. Saptamana asta invatam sa vanam si alte lucruri in afara de fripturi si soricei de jucarie. Sunt un pic timorata, colegii mei au mult mai multa experienta...

In alta ordine de idei, am aflat de curand cu ce se ocupa bipezii mei cand nu sunt atenta. Se plimba prin restaurante. Fara mine!!!!!!!!!!!!!
Trebuie sa am o discutie serioasa cu ei, asa nu se mai poate.

duminică, 14 martie 2010

Am ajuns de rasul bipezilor!

Cand va spuneam ca e grea viata de fiara, nu ma credeti. Poftim, nu mai departe de acum cateva minute am suprins-o pe mami razand public de o discutie intre mine si tati. Nu inteleg de ce se amuza, pe cuvant!

Apoi, amandoi rad de mine cand ma spal. Ca cica nu se mai distinge unde mi-e capul si unde mi-e coada. Hmm, ziceti si voi, cata rautate!


Ba din cand in cand ma jignesc si ma numesc... mi-e si rusine sa va spun... Pisicuta! Eu, pisicuta, cea mai temuta fiara din bloc? Soarecii se infioara la auzul numelui meu, bilele zornaitoare tremura din toate incheieturile, iar sforile se ascund pe unde pot. Dar tot degeaba, pe toti ii gasesc, ii dibuiesc, ii vanez.



Pentru ca eu sunt fiara, deci sunt... fioroasa! E adevarat ca am nasul roz si mami in loc sa se sperie de mine cand o atac rade de nasucul meu si imi zice ca sunt dragalasa.... Dar eu ii zic: dragalasa si fioroasa.

duminică, 7 martie 2010

Va e dor de Chitirel?

Bine v-am regasit! Mi-era dor de voi, asa ca am decis sa vin sa va povestesc ce mai fac, chiar daca nu am deocamdata poze, tati e foarte ocupat si nu a apucat sa le descarce.

Am trecut prin niste emotii GROAZNICE. Saptamana trecuta m-au luat ai mei, m-au pus in cosuletul roz si am plecat la plimbare. De la inceput am presimtit eu ceva, asa ca am protestat tot drumul. Un drum o-ri-bil. Am fost intr-o masina mare si lunga cu multa lume in ea. Si apoi ne-am urcat intr-un tren care mergea pe sub pamant. Vai, bietii bipezi! Prin ce trebuie sa treaca ei ca sa se duca dintr-un loc in altul! Mie mi-e foarte simplu sa merg de exemplu de la masa la serviciu. Masa se serveste in baie, serviciul meu este sa urmaresc soricei si bilute colorate prin casa. Ajung imediat. Dar bipezii nu. Ei trebuie sa foloseasca tot felul de masinarii groaznice, in care zgomotul este teribil si sa simt multe mirosuri... nu prea apetisante. Sau sa mearga cu marea torcatoare... mai prietenoasa, e drept, dar totusi o masinarie.
Cred ca e din cauza ca au doar doua picioare. Daca ar avea patru sau macar trei, ca mine, sigur ar ajunge mult mai repede si nu ar avea nevoie de masini.
In sfarsit, dupa un drum nesfarsit de lung am ajuns la destinatie. Cine credeti ca ma astepta acolo? El. Obraznicatura si golanul care a incercat sa-mi fure cosuletul.
Va amintiti, eu am fost o gazda excelenta. Si sunt un oaspete bine educat, care nu face lucruri necuvenite. In schimb, el este un golan si... ei bine, da, un mitocan de motan. Cum m-a vazut a inceput sa ma scuipe (ce mod de a-ti intampina musafirii!), iar apoi sa ma loveasca. Eu m-am aparat si am incercat sa fiu amabila, dar deloc nu s-a lasat. Ba la un moment dat m-a si muscat!!!
Va dati seama, in ce situatie am fost eu, o fiara bine educata, cu maniere alese, crescuta de o Lady. Noroc ca ai mei au fost acolo, iar bipezii motanului l-au alungat pe acesta de mai multe ori din camera. In felul asta am avut si eu momente de ragaz. M-am bagat sub canapea si am dormit pana cand ai mei m-au dus acasa.
Am mai scos un pic nasul la ora mesei. Au mancat mancare chinezeasca... stiti cat imi place!

Va marturisesc ca reintoarcerea acasa din acea seara a fost unul dintre cele mai fericite momente din viata mea!
Voi ce-ati mai facut?