Va mai amintiti?

Totul a inceput la Brasov. Ma odihneam in iarba, cand am vazut niste bipezi cam dezorientati. I-am chemat la mine si de atunci am avut grija de ei. Citi aici povestea intreaga a intalnirii noastre.

Iata primele poze, dupa cum vedeti le-am acordat atentie inca de la inceput:



Le faceam placerea de a-i lasa sa ma hraneasca ei.



Desi eram perfect capabila sa ma hranesc si singura...




Au fost zile lungi si obositoare...





Nici nu e de mirare, trebuia sa fiu mereu atenta, vigilenta...



In fine, cred ca stiti si voi cum sunt bipezii la inceput... neajutorati, dar obraznici.



Dar eu i-am iertat mereu si i-am primit inapoi.



Noroc ca aveam pe cineva mai mare cu care sa ma sfatuiesc in momentele dificile.


Prietenii mi-au fost aproape in toata aceasta perioada.



Nu pot sa spun ca a usor, dar a fost frumos. Am reusit sa-mi educ bipezii. Pe mami am invatat-o sa scrie si sa gateasca, pe tati sa deseneze.
Si astazi se implineste un an de cand mi-am adoptat bipezii.

Doua lucruri

Raluca a gasit patru catelusi pe care i-a salvat. Cititi aici povestea intalnirii cu catelusii si vedeti ce mutrite dragalase au. Nici nu ai zice ca sunt catei, parca-parca seamana un pic cu niste pui de fiare. Imi vine sa-i dragalesc un pic, dar nu pot. Eu trebuie sa fiu demna, nu sa cedez dulcegariilor.
Daaar, Raluca nu-i poate tine. Poate vreti un catelus sau poate stiti pe cineva care vrea. Vorbiti cu ea!

In alta ordine de idei, citesc ca mami s-a intors din vacanta, dar mie nu mi-a spus nimeni nimic. Probabil din cauza ca fotografiile tradeaza intalniri cu alte fiare...
Eu sunt tot la bunici, ceea ce nu e rau, pentru ca sunt foarte rasfatata aici.

Intalnire de gradul 3 (Jurnal 3-8 septembrie)

Zilele astea, de cand nu am mai scris in jurnal, au zburat ca vantul si ca gandul. Vizite, serviciu, joaca... viata curge cam repede pentru o fiara.

In primul rand, ca zilele astea am cunoscut si eu animalul asta de care vorbeste toata lumea: pisica. M-au dus mami si tati la parintii lui tati, adica bunicii mei, unde urmeaza sa-mi petrec vacanta. O sa am doua saptamani vacanta, mami si tati pleaca in concediu, iar eu raman cu bunicii.
Ei bine, bunicii au o pisica. Eu nu stiam cum arata o pisica, chiar ma intrebam. Intram noi acolo, am vazut ca printre picioarele oamenilor se invartea un fel de animalut ciudat, in multe culori. Am crezut ca e o jucarie mai mare. Ne-am asezat noi pe canapea la o vorba, cand vad ca jucaria se apropie si incepe sa... scuipe. Nu am bagat-o intai in seama. A continuat. M-am uitat asa, intr-o doara la ea si m-am gandit: Mai, asta o fi pisica?
Cred ca ea era. Ei bine, nicio branza cu pisicile astea. Nu stiu sa faca nimic. Asta a stat in continuu sa ma pazeasca, m-a privit fix si m-a scuipat. Evident, am ignorat-o, eu sunt o fiara bine crescuta si nu imi plac astfel de manifestari. Asa m-a plictisit, incat intr-un final am adormit.
Ma rog, acum ma cam ingrijoreaza vacanta asta daca trebuie sa am de-a face cu aceasta pisica nesuferita, care nu stie decat sa scuipe. Mie imi place sa staui cu bunicii, pentru ca ma iubesc. Dar am senzatia ca pisica nu s-ar da indarat nici de la a incerca sa se lupte cu mine, mai ales ca e mult mai mare decat mine. In fine, pana la urma va trebui sa-i arat ce poate o fiara.

Dupa aceasta vizita, am trecut si pe la mama si bunica lui mami. M-au mangaiat, m-au rasfatat, nimeni nu m-a scuipat. Am primit si cadouri, mancarica si jucarii, dar si un masaj excelent la pernite. Vaaaai, incantator!

Acasa, am invatat sa pasc iarba, numai ca m-am murdarit ingrozitor pentru ca am intrat cu totul in ea. Eu credeam ca ma pot plimba prin ea, dar se pare ca nu...

Ce sa va mai zic? Mami a pus cateva filmulete cu mine pe Youtube. In sfarsit, de aici cred ca va veni consacrarea, Va trebui sa ma descopere cineva si sa-mi aprecieze talentele, astfel incat sa ajung o vedeta de talie mondiala.

Jurnal 29-30 august

Sambata, 29 august

Parintii astia ai mei sunt... nu stiu cum sa va spun, dar uneori cred ca sunt cam copilarosi. Le arde toata ziua de joaca.

Astazi s-au jucat cu mine. Amandoi deodata! Pur si simplu nu le mai faceam fata, nu mai stiam pe cine sa musc si unde. Vaai, vai! Ce ti-e si cu astia micii! Sunt draguti ei, asa... dar m-au zapacit de cap cu joaca asta a lor in continuu. Ba mami, ba tati, ba amandoi deodata. M-au cam obosit, pana la urma am picat lata de oboseala dupa atata joaca.



Duminica, 30 august

Am descoperit astazi ca detest apa! Ati mai vazut o substanta atat de ciudata? Cand o bei, e buna (nu e ca laptele, dar... merge). Numai ca atunci cand ajunge pe blana, este... udaaa! Brrr, nici nu pot sa vorbesc despre ea, ca parca o simt pe mine. O-ri-bil!
Deci, sfatul meu este sa va feriti de apa. Este uda si scarboasa.

Inceput de jurnal

Eu sunt Chiti. Pana acum cateva zile nu stiam ca ma cheama Chiti, insa mami mi-a zis asa dupa ce am m-a vazut ca mai mult chitai decat miaun.

Dar sa incepem cu inceputul. Mami si tati mi-au facut blog, ca sa fiu o pisicuta la moda. Asa ca aici veti putea citi jurnalul meu de pisicuta.

Duminica, 26 iulie 2009

Sincera sa fiu, nu stiu cum mi-am inceput ziua, pur si simplu am uitat. Zac acum in iarba, in apropiere de magazinul Star si sper sa ma gaseasca cineva bun la suflet. Pe mamica-pisica am pierdut-o si nu imi mai raspunde la chemari.
Ma tarasc spre marginea spatiului verde, mai aproape de trotuar. Trec multi oameni pe acolo, poate ma aude cineva. Soarele arde, iar labuta mea din dreapta nu mai misca deloc.

In sfarsit! Cineva m-a auzit. Au venit doi oameni, si apoi inca doi. Nu stiti ce sunt oamenii? Un fel de pisici mai mari si mai prostute. Stiti ca ei nu pot prinde soareci? Hahaha, auzi... sa nu stie sa prinda un soricel.
In fine, dar sa revin. La mine se uita curiosi patru oameni. Doi dintre ei, o fata si un baiat, au un caine care tot sare sa ma vada. Ceilalti par mai draguti.
Nu prea reusesc sa aud tot ce vorbesc, pentru ca sunt foarte obosit. Cei cu cainele sunt din Brasov, dar nu se inghesuie sa aiba grija de mine. Ceilalti sunt din Bucuresti si se hotarasc sa ma ia ei sa ma duca la doctor.
Slava Domnului! Ca nu-mi placea deloc de cainele celorlalti, se tot uita la mine si aveam senzatia ca vrea sa ma pape.

Bucurestenii m-au pus intr-o cutiuta. Zac acolo, fara sa ma pot spune nimic. Sunt epuizat, atat de epuizat incat nici ochii nu-i mai pot misca. Ne-am urcat in ceva mare, care toarce mai tare decat mamica-pisica. Se pare ca si merge. Ajungem intr-un loc unde miroase a animalute si un nene in halat ma pune pe o masa rece si alba. Ma mangaie, ma pipaie si zice ca am o labuta luxata, dar ca ma fac bine daca o sa fiu hranit cum trebuie.

Ne suim iarasi in marea torcatoare si ajungem intr-o camera, unde raman in cutiuta. Dintr-o data simt un miros aproape cunoscut. Miroase a mamica-pisica, dar nu e ea. Este lapticul special, preparat dupa reteta data de nenea in halat. Immm, ce bun e! De cand nu am mai mancat! De pofta rod si tetina biberonului, dupa care adorm.

Of, dar somnul asta ba vine, ba pleaca. Toata noaptea plang, gandindu-ma la pisica-mamica. Si in plus ma dor toate oscioarele. Noroc ca oamenii astia nu dorm nici ei, tot vin si verifica daca sunt bine.

Luni, 27 iulie 2009

Iarasi ne-am urcat in marea torcatoare, dar de asta am mers mult-mult. Mie imi place, cand o simt ca toarce, si parca imi vine sa dorm si mai mult decat de obicei.

Ajungem in alte camera, unde sunt multe lucruri pe care as vrea sa le explorez. Din pacate, nu pot nici sa stau in picioare de oboseala. Si mi-e dor de mamica-pisica.
Dar stiti ce mi se pare? Ca unul dintre oameni, fata adica, cam miroase a mami. Hmm, cred ca e mami, deghizata in om, iar el este tati.