Doua lucruri

Raluca a gasit patru catelusi pe care i-a salvat. Cititi aici povestea intalnirii cu catelusii si vedeti ce mutrite dragalase au. Nici nu ai zice ca sunt catei, parca-parca seamana un pic cu niste pui de fiare. Imi vine sa-i dragalesc un pic, dar nu pot. Eu trebuie sa fiu demna, nu sa cedez dulcegariilor.
Daaar, Raluca nu-i poate tine. Poate vreti un catelus sau poate stiti pe cineva care vrea. Vorbiti cu ea!

In alta ordine de idei, citesc ca mami s-a intors din vacanta, dar mie nu mi-a spus nimeni nimic. Probabil din cauza ca fotografiile tradeaza intalniri cu alte fiare...
Eu sunt tot la bunici, ceea ce nu e rau, pentru ca sunt foarte rasfatata aici.

Fapte de vitejie

Hristos a inviat!

Sper ca ati petrecut bine de sarbatori. Eu sunt in tabara la bunici, e foarte distractiv. Ai mei sunt plecati in concediu la manastarile din Bucovina. Pe mine nu au vrut sa ma ia, desi am auzit ca se mananca tare bine acolo. Cred ca si soriceii sunt mai gustosi in Bucovina... Mananca mai putine E-uri, alearga mai mult, sunt crescuti in aer liber.

Saptamana care a trecut a fost cam trista. Nu am prea putut vana mai nimic de soi, mami a gatit fara carne si lactate: supa de linte, salata de naut si alte asemenea. Asa ca a trebuit sa ma multumesc cu boabele mele.

Apropo de mancare, vorbeam cu Pisu ca imi este tare foame, tot mereu. Atat de foame incat saptamana trecuta, vazand ca mi se da mancare cu portia, m-am hotarat sa-mi iau soarta in propriile maini. Am ochit un moment cand nu era niciun biped in preajma si am sarit pe cutia in care imi tin ei crantanelele. Cutia s-a rasturnat, i-a sarit capacul... misiune indeplinita! Imediat a venit mami si a inceput sa stranga. Si a spus si niste vorbe ciudate... dar cine s-o asculte? Eram bagata pana in gat in crantanele. Am mancat pe saturate, in sfarsit. Apoi am adormit, efortul m-a epuizat si aveam si burtica plina.
Ce credeti? Acum nu mai am acces la bucatarie, acolo unde am vanat de multe ori paine, carnita si acum crantanele. M-am suparat foarte tare.
Ca sa-mi treaca supararea, am cautat alte locuri in care sa ma joc. Cand, ce sa vezi? Am gasit un sac. Am tras un pic de el, nu se lasa dus. Cum sa intru eu in el? M-am hotarat sa-mi folosesc armele din dotare: temutii colti ai fiarei. In cateva minute am reusit sa fac niste gauri de toata frumusetea din care a inceput sa se scurga pe jos un nisip care mirosea... ei bine, mirosea chiar a nisipul din ladita mea. Immm, ce miros imbietor. Repede am marcat locul, sa se stie ca si acolo este tot teritoriu chititoresc...
Nici de data asta ai mei n-au prea fost incantati. Dar m-au iertat, m-am uitat cu fata mea de felina mica la ei si le-a trecut supararea.
M-au dus la bunici, cum va ziceam. Iar aici am gasit un nou teritoriu de distractie si un nou teren de vanat. Am gasit mancarea Pisicii, prietena mea. M-am gandit sa o ajut, prea avea castronelul plin. Si am mancat tot-tot.
Spuneti voi, nu sunt viteaza?

Chiti se intoarce din vacanta

Am fost la bunici. Acolo trai pentru o fiara ca mine. Fara interdictii, fara "Chiti, n-ai voie acolo!", am avut libertate absoluta. Imi plaaaace la bunici!
Nici nu stiti ce bine m-am jucat cu Pisica. Ea sarea pe fotoliu, eu dupa ea, eu saream pe masa, ea dupa mine. Cand ajungea pe dulap ramaneam jos, amarata, ca o fiara schioapa ce mai aflu. Dar curand mi-am amintit ca eu sunt o fiara neinfricata. Am gasit un drum secret si am ajuns si eu pe dulap.
M-au cautat in toata casa. Eu stateam pe dulap si-i priveam de sus, razandu-mi in mustati. Nu se asteptau sa fiu acolo...
Curand, dulapul nu a mai constituit o victorie. In schimb, victorii zilnice am repurtat in luptele fiaro-pisicesti. Dupa lupte necontenite, adormeam una langa alta, ca niste vechi tovarasi de lupta.
Intr-o zi am vanat si un piscot, doar ca sa nu-mi ies din mana, dar si ca sa invat Pisica treburi secrete de-ale fiarelor.
Doua saptamani de alergat permanent fac bine la silueta si la spirit.

Cand in sfarsit m-au luat acasa am fost tare mirata. Eu credeam ca raman mereu acolo, sa am grija de Pisica. Dar acum imi dau seama ca-mi prinde bine venitul acasa. In sfarsit, ma odihnesc si eu dupa concediul asta!

Acasa

In sfarsit!

Auzisem eu deja de vreo doua zile ca s-ar fi intors, dar nu am crezut pana ce n-am vazut. Astazi au venit la bunici si dintr-o data am redevenit vedeta. Sa stiti ca m-am bucurat asa de mult incat i-am lasat sa ma mangaie, ba chiar am cerut portii suplimentare de rasfat.

Dupa ce m-au adus acasa si am recunoscut locurile, mi-am revenit la starea mea de fiara. Nu ma mai prinde pe mine nimeni la mangaiat. Poate doar cand adorm.

Sa va spun cum a fost la bunici? Distractiv, zau asa. Am alergat Pisica pana cand nu mai putea si se ascundea de mine. Ne-am harjonit, ne-am fugarit si ne-am jucat cat e ziua de lunga. Imi place sa am un tovaras de joaca. Si oamenii sunt dragalasi, dar sunt mai inapoiati, ei nu stiu sa se joace ca noi, felinele. Eu am mai incercat sa-i invat sa se joace frumos, dar nu am prea avut sanse. Totusi, ma mai joc din cand in cand cu ei, sa nu se simta abandonati.

Cred ca observati ca devin tot mai inteleapta pe masura ce inaintez in varsta (am deja vreo cinci luni). Ma gandesc sa ma fac fiara scriitoare, mi-a zis mama ca la Gaudeamus a vazut carti pisicesti.

Home alone

Intai i s-a intamplat lui Coolcat, acum mie. Pleaca si ma lasa singura pentru o saptamana.

Singura acasa, hmmm! Adica toata casa la dispozitie? Nu ma cearta nimeni daca ma urc pe masa? Pot sa ma plimb pe pervazul geamului de la balcon fara sa intre nimeni in panica. Pot eu oare sa mai rod niscaiva cabluri eletrice fara sa fiu impiedicata? Si sa mananc paine de cate ori vreau?

Ei bine, nu! Ma voi duce la bunici. Lasa ca bunicii ma rasfata, in plus e acolo si Pisica, am cu cine ma juca. Totusi, visam la ceva adrenalina acasa. Sa prind un soarece infractor, sa ma lupt cu insectele hotomane, sa se faca un film de pe urma ispravilor mele de vitejie. Nu-i nimic, mai am eu sanse!

Uitati, va fac cadou o poza cu Pisica. Frumusica, nu? V-am spus ca acum suntem prietene, nu?

Finalul vacantei

Va povesteam data trecuta cum am ajuns sa ma inteleg cu Pisica (faceti cunostinta cu ea in fotografia alaturata). Acum, sa nu va imaginati ca noi chiar ne-am imprietenit. Ne-am mai jucat, ne-am mai alergat, dar nu am ajuns prietene bune. Din cand in cand, dupa o tura de alergat prin toata casa, ea se ducea sus pe dulap, unde stie ca o fiara schioapa ca mine nu poate ajunge (nu ca nu m-as fi straduit). Si statea acolo si se uita la mine cum ma jucam. Dupa ce dormea, venea iarasi sa ma caute sa ne jucam. Cam asa au decurs ultimele zile din vacanta, pana intr-o buna zi.
Era o zi care nu parea a fi cu nimic speciala. Se inserase, iar eu ma jucam linistita, cand cineva a sunat la usa. Erau doi bipezi. Cum m-au vazut, au inceput sa scoata niste exclamatii de incantare. Hmmm! Ce-o fi cu ei?, m-am intrebat, nu or mai fi vazut niciodata o fiara asa de frumusica? Ce sa vezi, nici nu m-au lasat sa-mi vad de treaba (adica de jucariile mele), bipeda m-a luat in brate si a inceput sa imi vorbeasca vesela. Parca ceva-ceva din mirosul ei imi amintea de ceva cunoscut. Dar nu stiam exact de ce. Totusi, am muscat-o, ca sa-i arat ca-mi amintesc ca ne-am cunoscut candva. Apoi m-a luat si el in brate. Si mirosul lui imi era familiar.
Ce mai tura-vura, dupa ceva vreme m-au luat si m-au suit in masina. Am fost ingrozita!
Bine, inteleg, suntem cunostinte vechi, dar chiar asa, sa ma ia din casa mea, de la joaca mea?
In sfarsit, am ajuns la ei acasa. Am inceput sa miros in jur, macar sa cunosc teritoriul inamic. Domnule, si dintr-o data mirosul casei mi-a aprins asa, un beculet in mintea mea si mi-a picat fisa: mai, pai asta e casa mea! iar bipezii astia sunt mami si tati...
Oooof, ce de emotii! Am inceput sa alerg prin toata casa, sa vad daca e totul la locul lui. Si dintr-o data, cele doua saptamani de vacanta au fost uitate, de parca nici nu as fi plecat vreodata de acasa.

Jurnal de vacanta

Of, nici nu ma stiu de unde sa incep povestea.
Totul a inceput intr-o buna zi, in care m-am trezit ca de obicei dimineata, vazandu-mi de treburile mele.
Tocmai ce terorizam o mingiuta prin casa, cand tati m-a luat pe sus si m-a bagat in masina. Si m-a dus la veterinar. Iarasi veterinar? Nu mai voiam. Dar de data asta a fost chiar mai rau. Mi-a facut injectie!!!!!!!!!!!!! Urletele mele de indignare s-au auzit peste mari si tari. Asa ceva nu i se poate intampla unei fiare, este strigator la cer.
Credeam ca am scapat si mergem acasa. Nu, am mers la bunici. A, o vizita, ce bine! mi-am zis eu. Dar nu. M-a lasat acolo.
Vaaai, ce tristete! Nu mai intelegeam unde sunt. Gaseam cateva din jucariile mele, dar locurile nu erau aceleasi. In plus, personajul despre care va spuneam: Pisica. Nu va pot spune ce s-a suparat ca eram acolo. Hmm, de parca eu nu as fi preferat sa fiu acasa si sa ma joc prin locurile pe care le stiu. Zile in sir a stat si m-a scuipat. Am ignorat-o, pentru ca am o mamica lady si intentionez si eu sa fiu la fel. Intr-o zi insa, a intrecut masura, asa ca am scuipat-o si eu. Sa vada cu cine are de-a face. 10 zile, atata a durat situatia asta plictisitoare. Pana cand in sfarsit si-a facut curaj si a venit sa ma miroasa. Am fost marinimoasa si am lasat-o. Apoi a inceput sa se joace cu mine. Ei, asa mai merge! Cand e vorba de lucruri serioase, putem coopera.