sâmbătă, 20 februarie 2010

Chiti este oripilata

Dragii mei prieteni, am facut o mica pauza de internet, am fost ocupata de diverse treburi de fiara. Acum, de cand am crescut mai mare, am alte responsabilitati, se asteapta mai multe lucruri de la mine. Nu mai pot vana la intamplare, acum incerc sa o fac organizat si in mare secret. Cred ca trebuie sa-mi aleg si un nume de cod, ca pentru un agent secret care se respecta.



Am vanat mai multe lucruri, dar deocamdata ai mei nu m-au prins decat la o bucata de paine pe care am luat-o de pe masa. S-au suparat pe mine. Dar ce sa fac? Mie mi-e foame mereu-mereu. De cate ori am ocazia, merg si mananc din strachinuta mea. Dar nici mancarea aia nu este suficienta. De aceea nu pierd nicio ocazie de a cersi mancare atunci cand bipezii mei sunt la masa. Ba intr-o dimineata, m-am suit pe mama si am vrut sa-i iau o bucata de paine pe care tocmai o baga in gura. Zau daca am inteles de ce nu m-a lasat, ne jucam asa de frumos!

In fine, dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Mi se intampla lucruri absolut scandaloase, revoltatoare, iar eu nu pot sa fac nimic. Mi-e si rusine sa va spun ce-mi fac bipezii mei. Ei bine, bipezii mei ma... mangaie. O-ri-bil!!!!!!!!
Nu stiu ce ma revolta mai tare, ca ma mangaie sau ca uneori ajung la umilinta suprema: mangaiatul pe burtica? De ce insista bipezii cu un tratament atat de revoltator pentru o fiara care se respecta?



Sa va spun la ce alte chinuri ma supun? Ma perie. Nu cred ca s-a inventat o tortura mai mare decat periatul. Este rusinos ca exista asa ceva.
Si cireasa de pe tort: taiatul ghearelor. Cred ca fac asta special ca sa nu ma mai urc cu ajutorul ghearelor in diverse locuri. Cu ce-i deranjeaza, spuneti-mi si mie???

luni, 8 februarie 2010

Chiti se intoarce din vacanta


Am fost la bunici. Acolo trai pentru o fiara ca mine. Fara interdictii, fara "Chiti, n-ai voie acolo!", am avut libertate absoluta. Imi plaaaace la bunici!
Nici nu stiti ce bine m-am jucat cu Pisica. Ea sarea pe fotoliu, eu dupa ea, eu saream pe masa, ea dupa mine. Cand ajungea pe dulap ramaneam jos, amarata, ca o fiara schioapa ce mai aflu. Dar curand mi-am amintit ca eu sunt o fiara neinfricata. Am gasit un drum secret si am ajuns si eu pe dulap.
M-au cautat in toata casa. Eu stateam pe dulap si-i priveam de sus, razandu-mi in mustati. Nu se asteptau sa fiu acolo...
Curand, dulapul nu a mai constituit o victorie. In schimb, victorii zilnice am repurtat in luptele fiaro-pisicesti. Dupa lupte necontenite, adormeam una langa alta, ca niste vechi tovarasi de lupta.
Intr-o zi am vanat si un piscot, doar ca sa nu-mi ies din mana, dar si ca sa invat Pisica treburi secrete de-ale fiarelor.
Doua saptamani de alergat permanent fac bine la silueta si la spirit.

Cand in sfarsit m-au luat acasa am fost tare mirata. Eu credeam ca raman mereu acolo, sa am grija de Pisica. Dar acum imi dau seama ca-mi prinde bine venitul acasa. In sfarsit, ma odihnesc si eu dupa concediul asta!