Sunt ocupata rau!

Dragii mei,

Stiu ca n-am prea mai scris pe-aici. Dar asta e pentru ca am teribil de multa treaba. Peste activitatile mele zilnice de dormit, alergat si mancat, trebuie sa am in permanenta grija de bipezii mei.

De exemplu, tati conduce avioane (pe calculator) si mereu trebuie sa fiu acolo, sa am grija sa nu se prabuseasca. Zau ca nu cred ca s-ar descurca fara mine. Trebuie sa-i explic eu mereu ce inseamna portanta si degivrare. Norocul lor ca eu am o cultura vasta!

Ma duc repede sa ma odihnesc, ca mai tarziu trebuie sa o invat si pe mami sa gateasca.

Intamplari matinale

Azi de dimineata am prins un moment in care bipezii nu erau atenti. M-am suit pe masa si de acolo am trecut pe bufet. In treacat am rasturnat si un aparat de radio. M-am repezit la painea proaspata pe care o ascunsesera de mine (haha, ce naivi!). Dintr-o data a intrat tati. Am inlemnit. M-am aruncat de pe bufet pe jos si m-am prefacut cu nu s-a intamplat nimic.
Mami a intrat chiar atunci, s-a uitat la mine cu tristete si mi-a zis:
- Sa-ti fie rusine, Chiti Pisicescu!
Si apoi a iesit din bucatarie.


PS Mama va recomanda un film.

Va mai amintiti?

Totul a inceput la Brasov. Ma odihneam in iarba, cand am vazut niste bipezi cam dezorientati. I-am chemat la mine si de atunci am avut grija de ei. Citi aici povestea intreaga a intalnirii noastre.

Iata primele poze, dupa cum vedeti le-am acordat atentie inca de la inceput:



Le faceam placerea de a-i lasa sa ma hraneasca ei.



Desi eram perfect capabila sa ma hranesc si singura...




Au fost zile lungi si obositoare...





Nici nu e de mirare, trebuia sa fiu mereu atenta, vigilenta...



In fine, cred ca stiti si voi cum sunt bipezii la inceput... neajutorati, dar obraznici.



Dar eu i-am iertat mereu si i-am primit inapoi.



Noroc ca aveam pe cineva mai mare cu care sa ma sfatuiesc in momentele dificile.


Prietenii mi-au fost aproape in toata aceasta perioada.



Nu pot sa spun ca a usor, dar a fost frumos. Am reusit sa-mi educ bipezii. Pe mami am invatat-o sa scrie si sa gateasca, pe tati sa deseneze.
Si astazi se implineste un an de cand mi-am adoptat bipezii.

Ce caldura!

Voua nu va e cald?

Acum cateva luni pe deasupra blocului nostru, foarte aproape, a trecut un elicopter militar. Un fel de musca uriasa care scotea un zgomot infernal. Cum totul in casa vibra, ramasese o singura solutie: sa apar eu casa de acest monstru teribil. Asa ca m-am bagat sub biblioteca sa-mi caut armele de lupta. Dar nu-mi mai incapea acolo decat capul.
Asa ca m-am dus pe holul de la intrare si mi-am luat o atitudine demna, viteaza. Pana la urma a inteles si a plecat.
Acum aud ca mami si tati s-au plimbat cu o astfel de uratenie, ceva mai mica. Ma rog, treaba lor... v-am zis ca bipezii sunt ciudati.

PS Tocmai ce-am aflat ca avem cate ceva de sarbatorit. La multi ani, Griska!!! La multi ani, Vero! Sasha, caninul lipsa nu ne face decat sa te indragim si mai tare.

Chiti il ajuta pe tati

Si o invitatie la lectura unei povesti dambovitene:

Episodul 1 - Steluta
Episodul 2 - Maricica si Fane