Inceput de jurnal

Eu sunt Chiti. Pana acum cateva zile nu stiam ca ma cheama Chiti, insa mami mi-a zis asa dupa ce am m-a vazut ca mai mult chitai decat miaun.

Dar sa incepem cu inceputul. Mami si tati mi-au facut blog, ca sa fiu o pisicuta la moda. Asa ca aici veti putea citi jurnalul meu de pisicuta.

Duminica, 26 iulie 2009

Sincera sa fiu, nu stiu cum mi-am inceput ziua, pur si simplu am uitat. Zac acum in iarba, in apropiere de magazinul Star si sper sa ma gaseasca cineva bun la suflet. Pe mamica-pisica am pierdut-o si nu imi mai raspunde la chemari.
Ma tarasc spre marginea spatiului verde, mai aproape de trotuar. Trec multi oameni pe acolo, poate ma aude cineva. Soarele arde, iar labuta mea din dreapta nu mai misca deloc.

In sfarsit! Cineva m-a auzit. Au venit doi oameni, si apoi inca doi. Nu stiti ce sunt oamenii? Un fel de pisici mai mari si mai prostute. Stiti ca ei nu pot prinde soareci? Hahaha, auzi... sa nu stie sa prinda un soricel.
In fine, dar sa revin. La mine se uita curiosi patru oameni. Doi dintre ei, o fata si un baiat, au un caine care tot sare sa ma vada. Ceilalti par mai draguti.
Nu prea reusesc sa aud tot ce vorbesc, pentru ca sunt foarte obosit. Cei cu cainele sunt din Brasov, dar nu se inghesuie sa aiba grija de mine. Ceilalti sunt din Bucuresti si se hotarasc sa ma ia ei sa ma duca la doctor.
Slava Domnului! Ca nu-mi placea deloc de cainele celorlalti, se tot uita la mine si aveam senzatia ca vrea sa ma pape.

Bucurestenii m-au pus intr-o cutiuta. Zac acolo, fara sa ma pot spune nimic. Sunt epuizat, atat de epuizat incat nici ochii nu-i mai pot misca. Ne-am urcat in ceva mare, care toarce mai tare decat mamica-pisica. Se pare ca si merge. Ajungem intr-un loc unde miroase a animalute si un nene in halat ma pune pe o masa rece si alba. Ma mangaie, ma pipaie si zice ca am o labuta luxata, dar ca ma fac bine daca o sa fiu hranit cum trebuie.

Ne suim iarasi in marea torcatoare si ajungem intr-o camera, unde raman in cutiuta. Dintr-o data simt un miros aproape cunoscut. Miroase a mamica-pisica, dar nu e ea. Este lapticul special, preparat dupa reteta data de nenea in halat. Immm, ce bun e! De cand nu am mai mancat! De pofta rod si tetina biberonului, dupa care adorm.

Of, dar somnul asta ba vine, ba pleaca. Toata noaptea plang, gandindu-ma la pisica-mamica. Si in plus ma dor toate oscioarele. Noroc ca oamenii astia nu dorm nici ei, tot vin si verifica daca sunt bine.

Luni, 27 iulie 2009

Iarasi ne-am urcat in marea torcatoare, dar de asta am mers mult-mult. Mie imi place, cand o simt ca toarce, si parca imi vine sa dorm si mai mult decat de obicei.

Ajungem in alte camera, unde sunt multe lucruri pe care as vrea sa le explorez. Din pacate, nu pot nici sa stau in picioare de oboseala. Si mi-e dor de mamica-pisica.
Dar stiti ce mi se pare? Ca unul dintre oameni, fata adica, cam miroase a mami. Hmm, cred ca e mami, deghizata in om, iar el este tati.