De Craciun, de Craciun...

... Chitirelul e mai bun.
Sa vedeti cat de buna am fost eu zilele astea.
Joi am ajutat-o pe mami in bucatarie. Ma bucuram ca era acasa, nu stiam ce e cu toate zarva din casa. M-am uitat curioasa la ea. A inceput sa deseneze tot felul de lucruri pe masa din bucatarie, dar nu cu un creion, ci cu un cutitas. Apoi a pus desenele astea la cuptor si mirosuri minunate au iesit de acolo. Iar cand a scos de acolo, desenele parca prinsesera viata. Pisicute, omuleti, o ratusca, ba chiar si un magarus au poposit la noi in bucatarie. Nu era niciun soricel, dar cred ca m-as fi multumit si cu ratusca, daca mi-ar fi dat-o. Dar nu, cica din astea mananca numai oamenii. Eu sunt sigura ca si fiarele pot manca rate.

Nemultumita, m-am indreptat catre sufragerie. Cand, ce sa vezi? Totul era schimbat acolo. Fotoliul pe care ma urc eu ca sa ajung pe monitor ca sa dorm nu mai era la locul lui. In locul lui se asezase un animal tepos, necunoscut. Tradare!
M-am apropiat de noul venit ca sa-l miros, sa aflu cu cine am de-a face. M-a zgariat, nemernicul! Mami si tati l-au alintat, i-au pus tot felul de fundite si de jucarioare. Parca nici nu mai existam pentru ei. Noul animal era mai important decat mine.


In sfarsit, am inteles ca noul animal va ramane ceva vreme la noi in casa. Mami spunea mandra ca-l poate pastra mai mult pentru ca e in ghiveci. Eu nu am ghiveci, sper ca totusi sa ma tina mai mult decat pe teposila.



Incerc sa-l ignor pe intrus, insa uneori jucariile lui sunt foarte interesante si incerc sa le mai iau si eu sa ma joc. Dar mami ma cearta si le pune la loc. Nu am vazut-o sa-l certe pe tati cand imi ia jucariile si mi le arunca prin casa, iar eu trebuie sa fug dupa ele sa le gasesc.
Le-am aratat eu insa acestor oameni ca au de-a face cu o fiara. Cred ca v-am mai spus ca nu ma lasa sa mananc mancare buna, de care mananca ei. Mie imi dau mancare de pisici. Bleah!
In noaptea de Craciun insa, am prins un moment in care nu era nimeni atent si am vanat. Am reusit sa prind o ditamai bucata de friptura, pe care mi-am ascuns-o sub masa din bucatarie si am inceput s-o mananc. Tragedie, m-a prins mami! Si mi-a aruncat prada proaspat vanata.

Cam asa am petrecut Ajunul Craciunului. De Craciun, mami mi-a aratat un alt animalut, a carui poza a pus-o si pe blog. Este cam schiop, la fel ca mine, dar pare vesel.

A, si sa stiti ca am fost cuminte si zilele astea m-am lasat mangaiata. Macar de Craciun, nu?

Pasiuni comune

Am descoperit ca am o gramada de pasiuni comune cu parintii mei adoptivi. De exemplu, ei ii place sa stea sa citeasca seara bloguri si sa scrie cate ceva. Eu stau pe monitor si citesc impreuna cu ea, o mai ajut cand vrea sa scrie. Daca se duce in bucatarie, fuga dupa ea sa o ajut. Stau pe langa ea si miaun pana cand imi da si mie ceva de facut (de mestecat, de jucat). Daca se duce sa citeasca ma cam plictisesc, ca nu inteleg nimic din cartile astea umane. Nu inteleg de ce oamenii prefera sa piarda timpul cu ochii in niste litere, cand ar putea si ei sa faca ceva util: sa alerge un soricel sau o minge cu clopotei, sa incerce sa se catere pe dulapuri, sa scurme in pamantul din ghivecele cu flori. Eh, gusturi omenesti...

In schimb tati are altfel de pasiuni. Lui ii plac machetele. Si isi cumpara din cand in cand niste masinute asa de frumoase, incat de indata imi vine sa ma joc si eu cu ele. Nu stiu de ce nu ma lasa, zice ca se strica. Pai nu pentru asta sunt facute?
Ultima oara i-am facut o surpriza minunata. Ca sa-i arat ca mie-mi sta mult mai bine in cutia machetei, m-am bagat repede acolo, cand nu era atent.
Sper ca in felul asta a inteles ca nu exista jucarii in casa asta fara voia mea si ca trebuie sa imparta si cu mine ceea ce are.


O sa incerc sa fac la fel si cu mami. Nu stiu ce sa fac, credeti ca incap intr-o carte?

Distractia zilnica

Am capatat o adevarata pasiune pentru cada si chiuveta. Imi place sa ling apa de aici, mai ales ca peste tot miroase a sapun, sampon si gel de dus - mirosurile mele preferate. Sigur ca ai mei imi pun apa in strachinuta mea, dar este plictisitor. Ce li se pare distractiv in a bea apa dintr-un castronel? Sa sari in cada si apoi in chiuveta este insa o provocare. Iar o fiara nu se teme de provocari, ba chiar le cauta.


Uneori, dupa ce ling apa din chiuveta, ma cuprinde asa o stare de bine incat pur si simplu adorm acolo.
Cand ma hotarasc sa plec de acolo, labutele sunt ude, dar nu ma deranjeaza prea tare. Doar ca mai alunec din cand in cand. Mi se pare distractiv sa las pe peste tot urme umede, am senzatia ca bipezilor le place mult asta. Si ce le place si mai mult este sa ma duc asa, uda, spre priza si sa incerc sa ma joc acolo. Dintr-o data incep sa se agite, vin si ma iau de acolo si incep sa se joace cu mine. Este reteta sigura.

Acasa

In sfarsit!

Auzisem eu deja de vreo doua zile ca s-ar fi intors, dar nu am crezut pana ce n-am vazut. Astazi au venit la bunici si dintr-o data am redevenit vedeta. Sa stiti ca m-am bucurat asa de mult incat i-am lasat sa ma mangaie, ba chiar am cerut portii suplimentare de rasfat.

Dupa ce m-au adus acasa si am recunoscut locurile, mi-am revenit la starea mea de fiara. Nu ma mai prinde pe mine nimeni la mangaiat. Poate doar cand adorm.

Sa va spun cum a fost la bunici? Distractiv, zau asa. Am alergat Pisica pana cand nu mai putea si se ascundea de mine. Ne-am harjonit, ne-am fugarit si ne-am jucat cat e ziua de lunga. Imi place sa am un tovaras de joaca. Si oamenii sunt dragalasi, dar sunt mai inapoiati, ei nu stiu sa se joace ca noi, felinele. Eu am mai incercat sa-i invat sa se joace frumos, dar nu am prea avut sanse. Totusi, ma mai joc din cand in cand cu ei, sa nu se simta abandonati.

Cred ca observati ca devin tot mai inteleapta pe masura ce inaintez in varsta (am deja vreo cinci luni). Ma gandesc sa ma fac fiara scriitoare, mi-a zis mama ca la Gaudeamus a vazut carti pisicesti.

Home alone

Intai i s-a intamplat lui Coolcat, acum mie. Pleaca si ma lasa singura pentru o saptamana.

Singura acasa, hmmm! Adica toata casa la dispozitie? Nu ma cearta nimeni daca ma urc pe masa? Pot sa ma plimb pe pervazul geamului de la balcon fara sa intre nimeni in panica. Pot eu oare sa mai rod niscaiva cabluri eletrice fara sa fiu impiedicata? Si sa mananc paine de cate ori vreau?

Ei bine, nu! Ma voi duce la bunici. Lasa ca bunicii ma rasfata, in plus e acolo si Pisica, am cu cine ma juca. Totusi, visam la ceva adrenalina acasa. Sa prind un soarece infractor, sa ma lupt cu insectele hotomane, sa se faca un film de pe urma ispravilor mele de vitejie. Nu-i nimic, mai am eu sanse!

Uitati, va fac cadou o poza cu Pisica. Frumusica, nu? V-am spus ca acum suntem prietene, nu?

Fiara dictatoare

Poate va intrebati cum scriu eu pe blog. Am incercat sa folosesc tastatura de mai multe ori, si inca mai incerc. Din pacate, nu reusesc sa-mi expun ideile cu atata acuratete, nu stiu de ce. Cred ca nu ma pot concentra.

Si atunci o rog pe mami sa ma ajute. Eu stau pe monitor si ii dictez. Ea scrie cuminte tot ce-i dictez eu. Sau asa ar trebui. Totusi, trebuie sa fiu atenta si sa o verific, uneori ii mai arat unde trebuie sa corecteze.

Uneori adorm (e cald aici sus), si atunci mami isi vede de treburile ei. Insa indata ce ma trezesc verific daca e totul in regula si o mai ajut si sa ma scrie la blogul ei. Ea nu stie sa scrie atat de bine ca mine si atunci are nevoie de un pic de indrumare.

Dictez, deci sunt dictatoare.

Nu mai tin minte

Cred ca am imbatranit, pur si simplu uit pe unde am voie si pe unde nu. O sa-mi fac o lista. Am voie: la mami in brate (NU imi place sa stau in brate, cred ca de asta am voie acolo), la mine in fotoliu, pe canapea, pe covor...

Nu am voie: pe tastatura, pe orice masa, in bucatarie, in dulap, pe geam, langa geam, pe pervaz... ooo! ce de locuri in care nu am voie!

Uneori le mai incurc, de asta ma gaseste mami mereu langa masa din sufragerie, acoperita de fata de masa si de toate lucrurile de pe ea. Sau in punga cu paine, infulecand cu pofta. Zau daca mai tin minte atatea locuri!

Fiara si vecinul

O sperietura groaznica am tras, sa stiti!

Da, sunt fiara si sunt viteaza si fioroasa. Dar de data asta...

Eram cu mami in baie si tocmai ma rasfatam (era dimineata, in perioada in care sunt pisica) mancand de la ea din palma niste crantanele. Dintr-o data, chiar sub noi a pornit un fel trepidatie ingrozitoare. Coada mea s-a ingrosat dintr-o data si s-a facut ca o coada de veverita si am fugit ingrozita de acolo, credeam ca va sari de acolo, de jos, vreun balaur ingrozitor. Chiar si mami s-a speriat, pentru ca am auzit-o spunand ceva ciudat, cu niste cuvinte pe care nu le-am mai auzit din gura ei.

Pana la urma ne-am linistit, mami mi-a spus ca este vecinul gospodar dotat cu bormasina, probabil si-a mai facut ceva frumos in casa.

Dar eu nu inteleg - vecinul asta este vreun soi de monstru? Acum mi-e frica sa nu cumva sa intre prin podea la noi in casa.

Telenovela cu fiare

Dragii mei, am auzit de telenovele - personajele isi descopera rude despre a caror existenta nu aveau habar.

La fel m-a descoperit pe mine azi Leo. E frumusel si roscat la fel ca mine, are ochii albastri (va mai amintiti de mine cand aveam ochisorii albastri?), a fost abandonat pe strada si este tocmai bun de adoptat. Deci, daca va face cu ochiul ideea de a avea un motanel la fel de dragalas ca si mine, va rog sa-l adoptati pe fratiorul meu.

Eu sunt Leo – motanelul... www.adoptiipisici.ro

Un duet mai special

Ia uitati ce am gasit la Zaffcat. Este dovada clara ca bipezii isi doresc sa fie pisici. Am invins!

Leapsa fotografica

Sakura este un prieten bun si atent. Mereu are grija (si) de mine si ma invata numai lucruri bune. Pentru ca nu se poate juca decat virtual cu mine, mi-a dat o leapsa.

Trebuie sa pun pe blog doua fotografii: una draga si una hazlie. Desi sa stiti ca mie si aia hazlie mi-e draga :-)

Aceasta este prima mea fotografie, facuta chiar in ziua in care parintii mei adoptivi m-au gasit la Brasov si m-au salvat. Ei au fost draguti si mi-au cumparat un biberon special pentru pisoi mici. Eu am fost draguta si am ros tetina inca de la inceput, ca sa stie cu cine au de-a face.

Mami zice ca fotografia asta este haioasa. Nu inteleg de ce, ca eram foarte suparata si tocmai imi spuneam parerea.

Dau mai departe leapsa catre Sonho de Lisboa, sigur are fotografii dragi cu care ne va incanta ochisorii. O dau si catre Nik.

Ce inseamna pisica in vis?

Asta se intreaba multi dintre cei care ajung pe blogul meu de pe google.
Eu pot sa va spun asa: visez mereu o pisica. Pisica este o fiara roscata, care alearga dupa soricei si isi dovedeste zilnic vitejia.


Iar cand visez asa, zau daca nu mi se implineste visul: cum ma trezesc, gasesc un soricel de jucarie, o punga sau o hartie pe care sa le vanez. Si de indata toata lumea zice: Vai, Chiti, ce viteaza esti!


Nu stiu insa sa va spun ce inseamna daca si "umanii" viseaza pisica. Dar, pot sa va spun ca este un semn foarte bun daca ati cautat aceasta informatie si ati ajuns la mine pe blog, caci ati avut ocazia de a face cunostinta cu o fiara tare dragalasa.



Caci asa sunt eu: Chiti de vis.

O problema de identitate

Foarte greu imi este in ultima vreme sa inteleg de ce unii imi spun ca sunt o pisicuta dragalasa. In timp ce eu le spun clar: sunt fiara, nu pisica.

Pana la urma am stat si m-am gandit: mai, dar daca or avea dreptate?

Asa ca mi-am facut o mica analiza si am constatat urmatoarele lucruri: dimineata, cand ma trezesc, sunt pisica. Ma frec de picioarele lui mami, ma mangai si ma alint, torc, o las sa ma mangaie si nici macar nu-mi vine s-o musc.

Dupa cateva minute, incepe transformarea: ma arunc pe spate, cu ghearele pregatite de atac, iar cand se apropie de mine, incep sa musc. Iar apoi incepe marea vanatoare: tot ce este in casa devine vanatul meu: pungile, o bucatica de hartie, jucariile. Incep sa ma catar pe peste tot si sa daram tot felul de lucruri. Dar ce nu fac pentru o vanatoare de succes?

Spre seara, oboseala ma doboara. Ochii mi se inchid si ma las cu mare placere rasfatata si mangaiata. Ba chiar si torc. Catre miezul noptii, devin activa si dornica de vanatoare si lupta. Chiar atunci, ai mei se culca - nu stiu deloc sa se distreze.

Concluzia? Dimineata ma trezesc pisica, iar apoi ma transform urgent in fiara.

Gasiti deosebirile dintre cele doua imagini de mai jos

Protest

Domnule, dar nu se mai poate asa: pe masa nu am voie ca fur mancare. Ce sa fac, daca ei nu-mi dau decat mancare de pisici? Eu le-am zis ca nu sunt pisica, sunt fiara si pot manca tot ce manca si oamenii. Dar ei nu si nu, sa mananc tot felul de chestii pisicesti. Nu sunt rele, nimic de zis, dar cele pe care le mananca bipezii miros... ametitor de bine. Asa ca am profitat de ocazie, nu era nimeni atent, si m-am urcat pe masa si am furat un pic de mancare. Mare lucru!

Apoi, nu am voie pe raftul unde se pun telefoanele si bateriile de la camere la incarcat. Da, le-am dat jos de cateva ori, dar zau ca sunt mult mai distractive cablurile alea cand atarna. Ma pot si eu juca in voie. Altfel sunt foarte plictisitoare.

Pe etajera nu am voie ca tot rastorn lucruri. E vina mea ca sunt schioapa si neindemanatica? Zau ca ma straduiesc... sa ma joc pe peste tot. Lucrurile alea nu sunt tot jucariile mele? Doar toata casa este terenul meu de joaca.

Prin urmare inaintez acest protest in mod oficial. Eu unde am voie?

Voi stiti cumva...

... de ce pe unele bloguri de pe wordpress nu imi intra comentariile? Se pare ca intra in spam. Si mami pateste la fel.

Si eu am atatea de zis!!!!!!!!

Coolcat:

- mancare umeda Miamor

- mancare uscata Royal Canin, Purina (Royal Canin cica e totusi cam grasa)

- iaurt, lapte batut, lapte dulce

- favorita mea: painea goala.

Pasiuni noi

Mami se uita la televizor din cand in cand. La fel fac si eu, de cate ori se spala rufe in casa. Nu exista spectacol mai fascinant pentru mine decat sa ma uit prin geam la rufele care se invartesc. As putea sta ore in sir asa, mi se pare un spectacol foarte interesant. Acum am si eu televizorul meu.

Uneori, nu sunt simplu spectator, ci chiar erou in spectacolele televizate din masina de spalat.

In alta ordine de idei, vreau sa va anunt ca mi-am extins teritoriul. Ca orice fiara, ma aflu in cucerire permanenta de noi teritorii. Pana acum nu stiam ca imi este atat de la indemana cada. Dar de cand m-am intors din vacanta, am descoperit ca pot sari mai sus decat inainte. Asa ca acum imi petrec mult timp in cada.

Insa acum cateva zile am avut o surpriza incredibil de neplacuta. Am sarit ca de obicei in cada si... avea apa in ea!!!!!!!!!!! Brrrrrr! Cine a mai pomenit asa ceva, sa pui apa in cada?? Bipezii astia fac lucruri ciudate, pe cuvant!

Bineinteles, am sarit imediat inapoi si am sters cu limbuta urmele infamei ape. Bleah!

In rest, va anunt ca tot cresc, iar asta nu imi face deloc placere. Dar despre asta, intr-un alt episod.

Gelozie de fiara

Pai chiar asa, voi credeti ca fiarele nu au sentimente?

Cand s-au intors acasa, mami si tati mi-au aratat ca au gasit o gramada de "chitirei" in concediu, pe care bineinteles ca i-au hranit si dragalit. In primul rand ca nu inteleg de unde vine termenul asta de "chitirel", zau daca-mi dau seama. Si apoi, vad pe acolo tot felul de fiare care sunt dragalase, nu zic nu, dar nu cred ca sunt asa de simpatice si de fioroase ca mine.

Oof, deci dupa ce ca au plecat in concediu fara mine, au mai si mangaiat tot felul de fiare.

Mi-a mai venit totusi inima la loc cand am vazut atata apa, zau ca nu era de mine acolo.

Finalul vacantei

Va povesteam data trecuta cum am ajuns sa ma inteleg cu Pisica (faceti cunostinta cu ea in fotografia alaturata). Acum, sa nu va imaginati ca noi chiar ne-am imprietenit. Ne-am mai jucat, ne-am mai alergat, dar nu am ajuns prietene bune. Din cand in cand, dupa o tura de alergat prin toata casa, ea se ducea sus pe dulap, unde stie ca o fiara schioapa ca mine nu poate ajunge (nu ca nu m-as fi straduit). Si statea acolo si se uita la mine cum ma jucam. Dupa ce dormea, venea iarasi sa ma caute sa ne jucam. Cam asa au decurs ultimele zile din vacanta, pana intr-o buna zi.
Era o zi care nu parea a fi cu nimic speciala. Se inserase, iar eu ma jucam linistita, cand cineva a sunat la usa. Erau doi bipezi. Cum m-au vazut, au inceput sa scoata niste exclamatii de incantare. Hmmm! Ce-o fi cu ei?, m-am intrebat, nu or mai fi vazut niciodata o fiara asa de frumusica? Ce sa vezi, nici nu m-au lasat sa-mi vad de treaba (adica de jucariile mele), bipeda m-a luat in brate si a inceput sa imi vorbeasca vesela. Parca ceva-ceva din mirosul ei imi amintea de ceva cunoscut. Dar nu stiam exact de ce. Totusi, am muscat-o, ca sa-i arat ca-mi amintesc ca ne-am cunoscut candva. Apoi m-a luat si el in brate. Si mirosul lui imi era familiar.
Ce mai tura-vura, dupa ceva vreme m-au luat si m-au suit in masina. Am fost ingrozita!
Bine, inteleg, suntem cunostinte vechi, dar chiar asa, sa ma ia din casa mea, de la joaca mea?
In sfarsit, am ajuns la ei acasa. Am inceput sa miros in jur, macar sa cunosc teritoriul inamic. Domnule, si dintr-o data mirosul casei mi-a aprins asa, un beculet in mintea mea si mi-a picat fisa: mai, pai asta e casa mea! iar bipezii astia sunt mami si tati...
Oooof, ce de emotii! Am inceput sa alerg prin toata casa, sa vad daca e totul la locul lui. Si dintr-o data, cele doua saptamani de vacanta au fost uitate, de parca nici nu as fi plecat vreodata de acasa.

Jurnal de vacanta

Of, nici nu ma stiu de unde sa incep povestea.
Totul a inceput intr-o buna zi, in care m-am trezit ca de obicei dimineata, vazandu-mi de treburile mele.
Tocmai ce terorizam o mingiuta prin casa, cand tati m-a luat pe sus si m-a bagat in masina. Si m-a dus la veterinar. Iarasi veterinar? Nu mai voiam. Dar de data asta a fost chiar mai rau. Mi-a facut injectie!!!!!!!!!!!!! Urletele mele de indignare s-au auzit peste mari si tari. Asa ceva nu i se poate intampla unei fiare, este strigator la cer.
Credeam ca am scapat si mergem acasa. Nu, am mers la bunici. A, o vizita, ce bine! mi-am zis eu. Dar nu. M-a lasat acolo.
Vaaai, ce tristete! Nu mai intelegeam unde sunt. Gaseam cateva din jucariile mele, dar locurile nu erau aceleasi. In plus, personajul despre care va spuneam: Pisica. Nu va pot spune ce s-a suparat ca eram acolo. Hmm, de parca eu nu as fi preferat sa fiu acasa si sa ma joc prin locurile pe care le stiu. Zile in sir a stat si m-a scuipat. Am ignorat-o, pentru ca am o mamica lady si intentionez si eu sa fiu la fel. Intr-o zi insa, a intrecut masura, asa ca am scuipat-o si eu. Sa vada cu cine are de-a face. 10 zile, atata a durat situatia asta plictisitoare. Pana cand in sfarsit si-a facut curaj si a venit sa ma miroasa. Am fost marinimoasa si am lasat-o. Apoi a inceput sa se joace cu mine. Ei, asa mai merge! Cand e vorba de lucruri serioase, putem coopera.

Inapoi

Gata, s-a terminat vacanta. Gata cu joaca, gata cu distractia, am inceput iarasi munca de fiara serioasa.

Probabil ca va intrebati cum am petrecut in aceste saptamani. Va voi povesti in curand.
Deocamdata munesc sa aflu cate fiare sunt in poza de mai jos, pe care mi-au adus-o mami si tati din locurile pe unde s-au plimbat. Uf, ma cam incurc!

Am plecat in vacanta

Ne auzim la sfarsitul lui septembrie, sa vedem daca va fi vorba despre Imblanzirea fiarei sau Imblanzirea pisicii - ori eu, ori ea.

Chiti (aka Fiara)

Intalnire de gradul 3 (Jurnal 3-8 septembrie)

Zilele astea, de cand nu am mai scris in jurnal, au zburat ca vantul si ca gandul. Vizite, serviciu, joaca... viata curge cam repede pentru o fiara.

In primul rand, ca zilele astea am cunoscut si eu animalul asta de care vorbeste toata lumea: pisica. M-au dus mami si tati la parintii lui tati, adica bunicii mei, unde urmeaza sa-mi petrec vacanta. O sa am doua saptamani vacanta, mami si tati pleaca in concediu, iar eu raman cu bunicii.
Ei bine, bunicii au o pisica. Eu nu stiam cum arata o pisica, chiar ma intrebam. Intram noi acolo, am vazut ca printre picioarele oamenilor se invartea un fel de animalut ciudat, in multe culori. Am crezut ca e o jucarie mai mare. Ne-am asezat noi pe canapea la o vorba, cand vad ca jucaria se apropie si incepe sa... scuipe. Nu am bagat-o intai in seama. A continuat. M-am uitat asa, intr-o doara la ea si m-am gandit: Mai, asta o fi pisica?
Cred ca ea era. Ei bine, nicio branza cu pisicile astea. Nu stiu sa faca nimic. Asta a stat in continuu sa ma pazeasca, m-a privit fix si m-a scuipat. Evident, am ignorat-o, eu sunt o fiara bine crescuta si nu imi plac astfel de manifestari. Asa m-a plictisit, incat intr-un final am adormit.
Ma rog, acum ma cam ingrijoreaza vacanta asta daca trebuie sa am de-a face cu aceasta pisica nesuferita, care nu stie decat sa scuipe. Mie imi place sa staui cu bunicii, pentru ca ma iubesc. Dar am senzatia ca pisica nu s-ar da indarat nici de la a incerca sa se lupte cu mine, mai ales ca e mult mai mare decat mine. In fine, pana la urma va trebui sa-i arat ce poate o fiara.

Dupa aceasta vizita, am trecut si pe la mama si bunica lui mami. M-au mangaiat, m-au rasfatat, nimeni nu m-a scuipat. Am primit si cadouri, mancarica si jucarii, dar si un masaj excelent la pernite. Vaaaai, incantator!

Acasa, am invatat sa pasc iarba, numai ca m-am murdarit ingrozitor pentru ca am intrat cu totul in ea. Eu credeam ca ma pot plimba prin ea, dar se pare ca nu...

Ce sa va mai zic? Mami a pus cateva filmulete cu mine pe Youtube. In sfarsit, de aici cred ca va veni consacrarea, Va trebui sa ma descopere cineva si sa-mi aprecieze talentele, astfel incat sa ajung o vedeta de talie mondiala.

Cand eram mai mica

Ia uitati ce mica eram si ce frumos ma jucam cu tati! Degetele lui sunt foarte gustoase, sa stiti. Filmul este facut pe 7 august, acum o luna aproape. Iar eu am crescut tare mult de atunci.

Jurnal 31 august - 2 septembrie

Luni, 31 august

Iarasi luni, iarasi serviciu! Iarasi trezirea la 6.30, mancat, baut, mangaiat... mami pleaca la serviciu, iar eu ma culc la loc. Obositor, zau asa!

Noroc ca e tati acasa si se joaca cu mine. Desi cam are treaba si nu ma baga tot mereu in seama. Asa ca alerg prin toata casa, sa mai dau jos din kilogram. Un kilogram am, este oficial, am depasit pragul psihologic.
Parca era mai bine cand eram mai mica, puteam intra pe peste tot. Dar atunci nu stiam atatea lucruri cate stiu astazi. De exemplu, stiu sa ma fac ca nu aud cand ma cauta mami si tati. Ma bag undeva, intr-un loc secret, unde nimeni nu stie de mine. Si stau acolo, ascunsa. Nimeni nu stie locurile mele secrete din spatele usilor si de sub biblioteca. Nici mami, nici tati nu stiu nimic, nimic!

Marti, 1 septembrie

Eh, a venit si toamna... Va zic, timpul trece atat de repede! Parca mai ieri era vara si eram micuta, iar astazi suntem in septembrie. Si sunt ditamai fiara, zau asa! Nici nu stiti ce m-am lungit.
Dimineata, cand ma treyesc si ma intind, vad cat de lunga sunt. Si sa stiti ca imi place, pentru ca ajung mult mai bine sa sar pe fotoliu, in canapea, pe pat.
Bine, eu sar pe orice si pe oricine... inclusiv pe mami si tati. Stau ascunsa intr-unul din locurile mele secrete, iar atunci cand ei trec pe acolo sar dintr-o data. Ii sperii groaznic, sa stiti! Pentru ca sunt fioroasa si sar foarte sus.

Miercuri, 2 septembrie

Sunt foarte suparata! Am descoperit ca frumosii mei ochi albastri... s-au facut gri, iar acum parca incep sa se faca verzi-galbui. Zau daca eu credeam asa ceva. In instructiunile mele de folosire scrie ca ochisorii mei sunt albastri.
Mami mi-a zis ca imi pune lentile de contact. Sigur, ii este simplu sa spuna... Parca m-ar fi luat ea si tati de pe strada daca nu aveam ochii asa? Si daca nu urlam ca din gura de sarpe? Si daca nu aveam labuta bolnava? Si boticul roz?

Jurnal 29-30 august

Sambata, 29 august

Parintii astia ai mei sunt... nu stiu cum sa va spun, dar uneori cred ca sunt cam copilarosi. Le arde toata ziua de joaca.

Astazi s-au jucat cu mine. Amandoi deodata! Pur si simplu nu le mai faceam fata, nu mai stiam pe cine sa musc si unde. Vaai, vai! Ce ti-e si cu astia micii! Sunt draguti ei, asa... dar m-au zapacit de cap cu joaca asta a lor in continuu. Ba mami, ba tati, ba amandoi deodata. M-au cam obosit, pana la urma am picat lata de oboseala dupa atata joaca.



Duminica, 30 august

Am descoperit astazi ca detest apa! Ati mai vazut o substanta atat de ciudata? Cand o bei, e buna (nu e ca laptele, dar... merge). Numai ca atunci cand ajunge pe blana, este... udaaa! Brrr, nici nu pot sa vorbesc despre ea, ca parca o simt pe mine. O-ri-bil!
Deci, sfatul meu este sa va feriti de apa. Este uda si scarboasa.

Jurnal 28 august

Bine ca am ajuns acasa!

Ziua incepuse bine. Ne-am jucat toata dimineata. Mami mi-a dat sa mananc, dar mai aveam inca pofta de joaca si am refuzat-o. Pana la urma am mancat niste crantanele de la ea din palma si... am adormit cu ultima crantanica in gura si capul in palma ei.

M-a dus pe fotoliu si m-am trezit plina de energie putin mai tarziu. O noua runda de joaca. Ti-ai gasit! Mami si tati m-au luat si m-au urcat in masina (marea torcatoare, cum ii zic eu) si m-au dus la doctor. Nu ma deranjeaza sa merg la doctor daca nu vine cu acele alea urate si rele. Dar astazi a fost o-ri-bil. De fapt, si aici incepuse bine. Doamna doctor s-a bucurat cand m-a revazut, ba chiar m-a luat in brate si m-a pupat. Era cam trista, pentru ca pisicutul ei s-a pierdut.
Apoi mi-a luat urechiusele si mi le-a spalat. Pe dinauntru!!!! Nu am vrut sa o las, dar m-a tinut mami. Apoi mi-a dat si o pastila si mi-a taiat si unghiile. Vaaai! Cat poate o biata pisica sa indure?
Pana la urma, ne-am suit iarasi in marea torcatoare si am pornit spre casa. Dar era atat de cald, masina statuse in soare, incat m-am simtit foarte rau. Stateam cu gura deschisa sa ma racoresc, pentru ca aerul conditionat nu isi facuse inca efectul. Noroc ca stam aproape si am ajuns repede...

De indata ce am ajuns acasa, am si uitat de altfel de tot ce se intamplase. M-am jucat si dupa aia am dormit. Adevarul este ca ziua asta a fost cam obositoare.

Jurnal 26-27 august

Miercuri, 26 august

Mami se duce la bucatarie. Fug dupa ea. Il aud pe tati mesterind la calculator. Imi bag si eu nasul, sa vad care e problema. Mami vine de afara cu cumparaturi. Imediat inspectez plasele, sa vad cu ce a venit. Daca tati are ceva in mana, sar sa vad ce are acolo. Cand ei mananca, incerc sa sar cat mai sus, ca sa vad ce mananca fara mine (sunt si o mare cersetoare, imi sopteste mama. Dar ce sa fac, daca mancarea oamenilor miroase uneori asa de bine?).
Astazi, am auzit-o pe mami spunandu-i lui tati ca sunt tare curioasa. Nu stiu ce inseamna cuvantul asta...


Joi, 27 august
Astazi se pare ca este o zi de vacanta, asa ca stam cu totii acasa si ne jucam. Cum cu cine? Cu mine, bineinteles.
Mami si cu mine am stat ca fetele in bucatarie si am gatit ceva delicios. Adica asa cred, ca era delicios. Eu nu am mancat, ca cica e mancare numai pentru oameni. Mie mi-au dat mancare de pisici. Buna de tot, nimic de zis. Dar eu cred ca vreau sa ma fac om, sa mananc lucrurile alea care miros asa de bine.
Oricum, am ajutat-o pe mami. Am urmarit-o pe peste tot pe unde se ducea in bucatarie. Am mieunat la ea cand mi s-a parut ca pune prea multa sare. Am vrut chiar sa o ajut cu spalatul ingredientelor, dar nu m-a lasat sa le ling. Ciudati totusi oamenii astia, eu ma ofer sa o ajut, dar nu pare sa aprecieze...

Jurnal 24 - 25 august

Luni, 24 august

Lumea toata e a mea! Sau, in cazul meu, casa intreaga e a mea.
De cand am sarit pe scaun si pe canapea, deja mai nimic nu ma mai opreste. Sar de pe fotoliu pe spatarul fotoliului, de acolo incerc sa ajung pe monitorul calculatorului.
Nu stiu de ce nu ma lasa mami si tati sa sar, doar nu e chiar asa de departe.

Cand ma fac mare, vreau sa citesc toate cartile din biblioteca, am un plan...

Marti, 25 august

Pandesc un soricel de jucarie. Ma apropii incetisor de el, cand aud un zgomot in bucatarie. Alerg spre bucatarie, dar vad pe drum pantofii lui mami. Ma duc spre ei sa ma joc cu ei, dar o aud pe mami. Sar sa o atac, iar mami si tati rad de mine ca sunt zapacita si uit mereu catre ce am plecat si ma las distrasa. Zau daca inteleg ce vor sa spuna. Of, oamenii astia! Despre ce vorbeam?

Jurnal 22-23 august

Sambata, 22 august

Nu inteleg! Eu stiu ca Chiti inseamna mancare. Cand mami striga "Chiti!" inseamna ca masa mea este servita. Deci asta inseamna ca "mancare" se spune in limba oamenilor Chiti.
Ei, si o aud pe mami ca striga "Chiti!", intru repede de pe balcon in casa, trec pe langa mami in fuga si ma reped la castronasul de mancare. Gol!
Ma uit la mami, ma uit la castronas. Gol. Pai si atunci de ce mi-a zis ca e masa gata?

Mami si tati au inceput sa rada, zau daca inteleg de ce. Eu zic ca trebuie sa-i mai invat niste lucruri noi pe bipezii astia, ca am senzatia ca nu stiu nici macar sensul cuvintelor. Mami, te rog sa notezi: Chiti inseamna "Masa e gata!"
Of! Cat trebuie sa mai lucrez cu ei...

Duminica, 23 august

Cine e pisica cea mai tare din lume? Cea care reuseste sa se suie pe scaun fara sa aiba de ce se agata. Da, da! Se poate, eu pot. Incepand de azi.
Si tot azi, am descoperit ca pot urca si pe canapea. Cine imi mai sta in cale acum?

A, dar sa va povestesc despre ultima descoperire. Stiti fotoliul meu, cel in care dorm si pe care am invatat sa ma catar. Ei bine, in cealalta parte a camerei am descoperit unul identic. Identic? Pai inseamna ca e tot al meu. Ma urc in el si gasesc camerele de fotografiat. Aaah, de cand asteptam sa ma joc cu ele! Au amandoua cate o gentuta facuta din cel mai gustos material textil, in special baretele.
As vrea sa scot si o camera de acolo, de multe ori am vrut, cand imi facea mami poze, sa gust un pic din capacelul de la obiectiv. Dar nu reusesc sa deschid fermoarul... Ei, lasa, nu e timpul pierdut!

PS V-am zis eu ca sunt vedeta? Uitati, mami a vorbit despre mine in interviul din Hotcity. A zis ca se topeste de dragul meu... nu ma mir.

Jurnal 19-20 august

Joi, 19 august

Este extrem de frustrant!
Incerc sa intru in cutia mea si nu reusesc. Tot sar, incerc sa ma agat de tot ce gasesc in jur, dar nu reusesc. Nu stiu ce sa ma mai fac. O singura data am reusit, cu chiu cu vai. Dar in rest, nimic! Incerc si incerc de zeci de ori. Pana urma obosesc si intru pe usita. Usita e pentru fraieri...
In alta ordine de idei, nu stiu de ce nu ma lasa mami si tati sa rod cabluri. Sunt niste gustari minunate! Au consistenta perfecta pentru dintisorii mei de fiara in devenire, sunt si gustoase...
Eu cred ca oamenii astia (bipezii astia, dupa cum ar zice niste prieteni de-ai mei) vor sa pastreze ce e mai bun pentru ei. Cabluri, mancare chinezeasca...

Vineri, 20 august
Un pas mic pentru o pisica, un pas urias pentru o pisicuta schioapa! Am reusit sa urc in fotoliu fara ajutorul scaritei (este drept ca trebuie sa ma agat de ceva care sa ma ajute sa ma catar), ba chiar si sa ma urc pe spatarul fotoliului pana acolo, sus. De acolo stau si privesc lucrurile de la inaltime. Gataaaa, am un nou loc preferat!
Va ziceam de cabluri. Sa stiti ca nu ma lasa nici la prize, nu stiu de ce. Simt totusi ca o fac pentru mine.
Si totusi, nu ma pot abtine Prizele par foarte interesante, iar de cabluri greu te mai lasi, din moment ce le-ai simtit gustul.

Jurnal 17-18 august

Luni, 18 august

Vaaai, ce mi-a placut astazi! A venit prietena lui mami, era si ziua ei, am sarbatorit-o cu mancare chinezeasca si cu prajiturele minunate. Din pacate, hapsanii astia de oameni nu au vrut sa-mi dea si mie mancare chinezeasca, desi i-am rugat mult de tot. M-am ridicat pe picioarele din spate si am mers in doua labe, am mieunat, m-am dat si peste cap, dar degeaba, nu s-au indurat de mine.
Mirosea atat de bine, chiar mai bine decat mancarica mea umeda.

Iar prietena lui mami este foarte draguta! M-a luat in brate, m-a smotocit bine si a zis ca sunt cea mai dragalasa din lume. Si ea este cea mai dragalasa prietena din lume! La multi ani!

Marti, 19 august

Astazi nu mai avem mancare chinezeasca, nici prajiturele. Iar seara am stat singura acasa. Am fost ingrozitor de trista, mami si tati au plecat fara mine de acasa. M-am plictisit groaznic fara animalele mele de companie, asa ca m-am culcat. Iar cand s-au intors acasa miroseau a catel. Pfui, catel!

Mami a zis ca nu a stiut ca e asa de frumos sa aiba pisicuta, altfel si-ar fi luat de mai multa vreme. Chestia asta m-a cam intristat - pai atunci ce s-ar mai fi intamplat cu mine? Si oricum, eu vreau sa fiu singura pisicuta iubita de mami.