Chiti si bicicleta

Ce credeti ca si-au luat ai mei? O bicicleta de tinut in casa. Cica or sa faca exercitii si se vor mentine in forma.
O seara intreaga au stat si s-au jucat cu sute de piese. Pana la urma tot eu i-am descurcat. Oamenii astia nu se prea descurca fara mine. Am intrat in cutie, am verificat in toate colturile, am adunat toate informatiile si apoi le-am spus ce trebuie sa faca.


Ei bine, surpriza a venit cand am iesit din cutie. In mijlocul casei se afla un intrus imens, un mostru care misca din coarne si din pedale si facea zgomot. Cand mi-am dat seama ca de fapt asta era bicicleta, m-am suparat ingrozitor. Am plecat din sufragerie si nici nu am mai vrut sa calc pe-acolo cateva zile.

Adica ce, o fiara mica, asa cum sunt eu, nu-i tinea pe ei in forma? Trebuia adus animalul ala urat si mare care ma sperie pe mine? Lasa ca-i alerg eu de nu se vad!

Doua noutati importante

Revin destul de repede cu o noua postare.

In primul rand, va rog sa vedeti cine este personajul din acest desen, sunt sigura ca-l veti recunoaste. Tati a desenat, ca sa vedeti ce tatic talentat am.

In al doilea rand, dar cel mai important, am o maaare rugaminte la voi: un pisoi dragalas si foarte simpatic (mami poate garanta pentru el, il cunoaste) isi cauta un nou camin. Este frumusel-foc, are 8-9 luni, stie sa foloseasca litiera si este foarte inteligent. Nu este castrat, insa e cu toate vaccinurile la zi si are carnet de sanatate. Stie sa se joace atat cu adultii, cat si cu copiii.
Pisoiul se afla in Bucuresti, dar poate ajunge si la Ploiesti.


Imi doresc foarte mult ca Jinksy (asa il cheama) sa-si gaseasca stapani iubitori. Daca nu isi gaseste repede, s-ar putea sa ajunga in strada. Deci va rog din tot sufletul meu de chitirel portocaliu sa dati sfoara in tara pentru Jinksy.

Poze din parc

Ai mei s-au intalnit in parc cu un pisoi in lesa. Seamana cu mine, o sa vedeti, doar ca are blanita mai scurta. Este... frumusel, nu zic nimic mai mult.





Acum ei se gandesc sa-mi ia si mie lesa si sa ma scoata la plimbare. Dar sunt putin contrariata: in lesa? Dar ce sunt eu, catel?
Voi ati incercat vreodata asa ceva?

Cred ca totusi am parte de suficienta actiune la gradinita de pisici mici. Saptamana asta invatam sa vanam si alte lucruri in afara de fripturi si soricei de jucarie. Sunt un pic timorata, colegii mei au mult mai multa experienta...

In alta ordine de idei, am aflat de curand cu ce se ocupa bipezii mei cand nu sunt atenta. Se plimba prin restaurante. Fara mine!!!!!!!!!!!!!
Trebuie sa am o discutie serioasa cu ei, asa nu se mai poate.

Am ajuns de rasul bipezilor!

Cand va spuneam ca e grea viata de fiara, nu ma credeti. Poftim, nu mai departe de acum cateva minute am suprins-o pe mami razand public de o discutie intre mine si tati. Nu inteleg de ce se amuza, pe cuvant!

Apoi, amandoi rad de mine cand ma spal. Ca cica nu se mai distinge unde mi-e capul si unde mi-e coada. Hmm, ziceti si voi, cata rautate!


Ba din cand in cand ma jignesc si ma numesc... mi-e si rusine sa va spun... Pisicuta! Eu, pisicuta, cea mai temuta fiara din bloc? Soarecii se infioara la auzul numelui meu, bilele zornaitoare tremura din toate incheieturile, iar sforile se ascund pe unde pot. Dar tot degeaba, pe toti ii gasesc, ii dibuiesc, ii vanez.



Pentru ca eu sunt fiara, deci sunt... fioroasa! E adevarat ca am nasul roz si mami in loc sa se sperie de mine cand o atac rade de nasucul meu si imi zice ca sunt dragalasa.... Dar eu ii zic: dragalasa si fioroasa.

Va e dor de Chitirel?

Bine v-am regasit! Mi-era dor de voi, asa ca am decis sa vin sa va povestesc ce mai fac, chiar daca nu am deocamdata poze, tati e foarte ocupat si nu a apucat sa le descarce.

Am trecut prin niste emotii GROAZNICE. Saptamana trecuta m-au luat ai mei, m-au pus in cosuletul roz si am plecat la plimbare. De la inceput am presimtit eu ceva, asa ca am protestat tot drumul. Un drum o-ri-bil. Am fost intr-o masina mare si lunga cu multa lume in ea. Si apoi ne-am urcat intr-un tren care mergea pe sub pamant. Vai, bietii bipezi! Prin ce trebuie sa treaca ei ca sa se duca dintr-un loc in altul! Mie mi-e foarte simplu sa merg de exemplu de la masa la serviciu. Masa se serveste in baie, serviciul meu este sa urmaresc soricei si bilute colorate prin casa. Ajung imediat. Dar bipezii nu. Ei trebuie sa foloseasca tot felul de masinarii groaznice, in care zgomotul este teribil si sa simt multe mirosuri... nu prea apetisante. Sau sa mearga cu marea torcatoare... mai prietenoasa, e drept, dar totusi o masinarie.
Cred ca e din cauza ca au doar doua picioare. Daca ar avea patru sau macar trei, ca mine, sigur ar ajunge mult mai repede si nu ar avea nevoie de masini.
In sfarsit, dupa un drum nesfarsit de lung am ajuns la destinatie. Cine credeti ca ma astepta acolo? El. Obraznicatura si golanul care a incercat sa-mi fure cosuletul.
Va amintiti, eu am fost o gazda excelenta. Si sunt un oaspete bine educat, care nu face lucruri necuvenite. In schimb, el este un golan si... ei bine, da, un mitocan de motan. Cum m-a vazut a inceput sa ma scuipe (ce mod de a-ti intampina musafirii!), iar apoi sa ma loveasca. Eu m-am aparat si am incercat sa fiu amabila, dar deloc nu s-a lasat. Ba la un moment dat m-a si muscat!!!
Va dati seama, in ce situatie am fost eu, o fiara bine educata, cu maniere alese, crescuta de o Lady. Noroc ca ai mei au fost acolo, iar bipezii motanului l-au alungat pe acesta de mai multe ori din camera. In felul asta am avut si eu momente de ragaz. M-am bagat sub canapea si am dormit pana cand ai mei m-au dus acasa.
Am mai scos un pic nasul la ora mesei. Au mancat mancare chinezeasca... stiti cat imi place!

Va marturisesc ca reintoarcerea acasa din acea seara a fost unul dintre cele mai fericite momente din viata mea!
Voi ce-ati mai facut?

Chiti este oripilata

Dragii mei prieteni, am facut o mica pauza de internet, am fost ocupata de diverse treburi de fiara. Acum, de cand am crescut mai mare, am alte responsabilitati, se asteapta mai multe lucruri de la mine. Nu mai pot vana la intamplare, acum incerc sa o fac organizat si in mare secret. Cred ca trebuie sa-mi aleg si un nume de cod, ca pentru un agent secret care se respecta.



Am vanat mai multe lucruri, dar deocamdata ai mei nu m-au prins decat la o bucata de paine pe care am luat-o de pe masa. S-au suparat pe mine. Dar ce sa fac? Mie mi-e foame mereu-mereu. De cate ori am ocazia, merg si mananc din strachinuta mea. Dar nici mancarea aia nu este suficienta. De aceea nu pierd nicio ocazie de a cersi mancare atunci cand bipezii mei sunt la masa. Ba intr-o dimineata, m-am suit pe mama si am vrut sa-i iau o bucata de paine pe care tocmai o baga in gura. Zau daca am inteles de ce nu m-a lasat, ne jucam asa de frumos!

In fine, dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Mi se intampla lucruri absolut scandaloase, revoltatoare, iar eu nu pot sa fac nimic. Mi-e si rusine sa va spun ce-mi fac bipezii mei. Ei bine, bipezii mei ma... mangaie. O-ri-bil!!!!!!!!
Nu stiu ce ma revolta mai tare, ca ma mangaie sau ca uneori ajung la umilinta suprema: mangaiatul pe burtica? De ce insista bipezii cu un tratament atat de revoltator pentru o fiara care se respecta?



Sa va spun la ce alte chinuri ma supun? Ma perie. Nu cred ca s-a inventat o tortura mai mare decat periatul. Este rusinos ca exista asa ceva.
Si cireasa de pe tort: taiatul ghearelor. Cred ca fac asta special ca sa nu ma mai urc cu ajutorul ghearelor in diverse locuri. Cu ce-i deranjeaza, spuneti-mi si mie???

Chiti se intoarce din vacanta

Am fost la bunici. Acolo trai pentru o fiara ca mine. Fara interdictii, fara "Chiti, n-ai voie acolo!", am avut libertate absoluta. Imi plaaaace la bunici!
Nici nu stiti ce bine m-am jucat cu Pisica. Ea sarea pe fotoliu, eu dupa ea, eu saream pe masa, ea dupa mine. Cand ajungea pe dulap ramaneam jos, amarata, ca o fiara schioapa ce mai aflu. Dar curand mi-am amintit ca eu sunt o fiara neinfricata. Am gasit un drum secret si am ajuns si eu pe dulap.
M-au cautat in toata casa. Eu stateam pe dulap si-i priveam de sus, razandu-mi in mustati. Nu se asteptau sa fiu acolo...
Curand, dulapul nu a mai constituit o victorie. In schimb, victorii zilnice am repurtat in luptele fiaro-pisicesti. Dupa lupte necontenite, adormeam una langa alta, ca niste vechi tovarasi de lupta.
Intr-o zi am vanat si un piscot, doar ca sa nu-mi ies din mana, dar si ca sa invat Pisica treburi secrete de-ale fiarelor.
Doua saptamani de alergat permanent fac bine la silueta si la spirit.

Cand in sfarsit m-au luat acasa am fost tare mirata. Eu credeam ca raman mereu acolo, sa am grija de Pisica. Dar acum imi dau seama ca-mi prinde bine venitul acasa. In sfarsit, ma odihnesc si eu dupa concediul asta!