Iata primele poze, dupa cum vedeti le-am acordat atentie inca de la inceput:
Le faceam placerea de a-i lasa sa ma hraneasca ei.
Desi eram perfect capabila sa ma hranesc si singura...
Au fost zile lungi si obositoare...
Nici nu e de mirare, trebuia sa fiu mereu atenta, vigilenta...
In fine, cred ca stiti si voi cum sunt bipezii la inceput... neajutorati, dar obraznici.
Dar eu i-am iertat mereu si i-am primit inapoi.
Noroc ca aveam pe cineva mai mare cu care sa ma sfatuiesc in momentele dificile.
Prietenii mi-au fost aproape in toata aceasta perioada.
Nu pot sa spun ca a usor, dar a fost frumos. Am reusit sa-mi educ bipezii. Pe mami am invatat-o sa scrie si sa gateasca, pe tati sa deseneze.
Si astazi se implineste un an de cand mi-am adoptat bipezii.
