Va mai amintiti?

Totul a inceput la Brasov. Ma odihneam in iarba, cand am vazut niste bipezi cam dezorientati. I-am chemat la mine si de atunci am avut grija de ei. Citi aici povestea intreaga a intalnirii noastre.

Iata primele poze, dupa cum vedeti le-am acordat atentie inca de la inceput:



Le faceam placerea de a-i lasa sa ma hraneasca ei.



Desi eram perfect capabila sa ma hranesc si singura...




Au fost zile lungi si obositoare...





Nici nu e de mirare, trebuia sa fiu mereu atenta, vigilenta...



In fine, cred ca stiti si voi cum sunt bipezii la inceput... neajutorati, dar obraznici.



Dar eu i-am iertat mereu si i-am primit inapoi.



Noroc ca aveam pe cineva mai mare cu care sa ma sfatuiesc in momentele dificile.


Prietenii mi-au fost aproape in toata aceasta perioada.



Nu pot sa spun ca a usor, dar a fost frumos. Am reusit sa-mi educ bipezii. Pe mami am invatat-o sa scrie si sa gateasca, pe tati sa deseneze.
Si astazi se implineste un an de cand mi-am adoptat bipezii.

Protest

Domnule, dar nu se mai poate asa: pe masa nu am voie ca fur mancare. Ce sa fac, daca ei nu-mi dau decat mancare de pisici? Eu le-am zis ca nu sunt pisica, sunt fiara si pot manca tot ce manca si oamenii. Dar ei nu si nu, sa mananc tot felul de chestii pisicesti. Nu sunt rele, nimic de zis, dar cele pe care le mananca bipezii miros... ametitor de bine. Asa ca am profitat de ocazie, nu era nimeni atent, si m-am urcat pe masa si am furat un pic de mancare. Mare lucru!

Apoi, nu am voie pe raftul unde se pun telefoanele si bateriile de la camere la incarcat. Da, le-am dat jos de cateva ori, dar zau ca sunt mult mai distractive cablurile alea cand atarna. Ma pot si eu juca in voie. Altfel sunt foarte plictisitoare.

Pe etajera nu am voie ca tot rastorn lucruri. E vina mea ca sunt schioapa si neindemanatica? Zau ca ma straduiesc... sa ma joc pe peste tot. Lucrurile alea nu sunt tot jucariile mele? Doar toata casa este terenul meu de joaca.

Prin urmare inaintez acest protest in mod oficial. Eu unde am voie?

Jurnal 22-23 august

Sambata, 22 august

Nu inteleg! Eu stiu ca Chiti inseamna mancare. Cand mami striga "Chiti!" inseamna ca masa mea este servita. Deci asta inseamna ca "mancare" se spune in limba oamenilor Chiti.
Ei, si o aud pe mami ca striga "Chiti!", intru repede de pe balcon in casa, trec pe langa mami in fuga si ma reped la castronasul de mancare. Gol!
Ma uit la mami, ma uit la castronas. Gol. Pai si atunci de ce mi-a zis ca e masa gata?

Mami si tati au inceput sa rada, zau daca inteleg de ce. Eu zic ca trebuie sa-i mai invat niste lucruri noi pe bipezii astia, ca am senzatia ca nu stiu nici macar sensul cuvintelor. Mami, te rog sa notezi: Chiti inseamna "Masa e gata!"
Of! Cat trebuie sa mai lucrez cu ei...

Duminica, 23 august

Cine e pisica cea mai tare din lume? Cea care reuseste sa se suie pe scaun fara sa aiba de ce se agata. Da, da! Se poate, eu pot. Incepand de azi.
Si tot azi, am descoperit ca pot urca si pe canapea. Cine imi mai sta in cale acum?

A, dar sa va povestesc despre ultima descoperire. Stiti fotoliul meu, cel in care dorm si pe care am invatat sa ma catar. Ei bine, in cealalta parte a camerei am descoperit unul identic. Identic? Pai inseamna ca e tot al meu. Ma urc in el si gasesc camerele de fotografiat. Aaah, de cand asteptam sa ma joc cu ele! Au amandoua cate o gentuta facuta din cel mai gustos material textil, in special baretele.
As vrea sa scot si o camera de acolo, de multe ori am vrut, cand imi facea mami poze, sa gust un pic din capacelul de la obiectiv. Dar nu reusesc sa deschid fermoarul... Ei, lasa, nu e timpul pierdut!

PS V-am zis eu ca sunt vedeta? Uitati, mami a vorbit despre mine in interviul din Hotcity. A zis ca se topeste de dragul meu... nu ma mir.

Jurnal 3-4 august

Luni, 3 august

Astazi dorm si ma joc toata ziua. Mai ales ca am o casa noua, mult mai mare, cu usita. La inceput, nu am vrut deloc sa folosesc usita - aia e pentru pisicute mici. Voiam sa sar direct in cutie. Pana la urma am renuntat, era cam inalta cutia pentru mine. Dar las' ca ma fac eu si mai mare!

Atata am intrat astazi am iesit din ea, incat am mai si adormit pe drum. Iar tati imediat mi-a facut poza. Cica sunt mortala!

Marti, 4 august

A venit mama de la serviciu cu ideea sa mergem la un alt doctor sa-mi vada labuta - dl. doctor

Liviu Gaita. Asa ca ne urcam cu totii in marea torcatoare si

mergem catre cabinet. Acolo, in sala de asteptare, asteapta un motan urias si

fioros. Si-a ranit piciorul in lupta cu alti motani. Ce viteaz! ma gandesc. Numai ca miorlaie in continuu, iar mamica lui ne zice ca-i e frica. Frica? De doctor?

Ma culc linistita. Cum sa-ti fie frica de doctor?

Inca mai dorm cand ma duc mami si tati in cabinet. Dl. doctor se uita la radiografii, se uita la mine si ia o foarfeca si se apropie de mine. Mami ma apara, dar doctorul rade. Nu este o foarfeca adevarata, este un instrument pentru testarea reflexelor. Imi strange cu el pernitele de la labuta bolnava, dar eu nu simt nimic. Doctorul este cam trist si ii spune lui mami ca labuta nu se face bine, pentru ca fost nervul afectat. Nici ea nu prea e vesela, dar doctorul ii spune ca nu e o problema pentru o pisicuta de apartament. Da, eu sunt de aparta ment, dar nu sunt pisicicuta, sunt fiara, ei nu stiu? Sunt o fiara de apartament. De asta musc mereu.

Eu nu stiu de ce se agita lumea atata cu labuta asta. Ma descurc foarte bine: ma joc, alerg, sar si ma catar. Cred ca problema este doar in mintea lor. Eu sunt foarte incantata, pentru ca a zis ca nu am nevoie de atela. In sfarsit, am scapat de prostia aia care ma impiedica la joaca!

Dar vreau sa va zic ca am fost mare vedeta la cabinet. Toti ceilalti parinti de animalute m-au admirat, la fe

l si asistentele, ca chiar si domnul doctor. Cum vorbea el serios acolo, dintr-o data s-a oprit si s-a uitat la mine si a zis ca nu a mai vazut pisica roscata cu ochi albastri. Si ca am niste ochi foaaaarte frumosi.

Aha! Sa recapitulam: am un botic roz irezistibil si niste ochi albastri foarte frumosi. Deci are dreptate mami: sunt cea mai frumoasa pisica din lume!

Jurnal 28-29 iulie

Marti, 28 iulie

Eeeh, ce-am mai dormit azi-noapte! M-am trezit la un moment dat, ca mi-era foame, am mieunat si imediat noul meu tatic s-a trezit si mi-a dat sa pap. Imi place tot mai mult de oamenii astia. Miros frumos si ma mangaie mereu, in plus raspund cu rapiditate la comenzi. M-am hotarat sa-i adopt.

Asa ca astazi sunt hotarat sa fac cativa pasi. Nu mi-e simplu, pe labuta bolnava nu prea pot calca, iar restul picioarelor imi tremura. Poate sunt prea mic. Mai bine mai dorm. Din cand in cand, primesc laptic caldut de la mami sau de la tati. E atat de bun, incat musc cu placere din tetina. Mama rade si zice ca nu mai are din ce sa-mi dea de mancare, ca am stricat ambele tetine.

Eu ce ma fac acum, nu mai mananc?

Nu stiu ce se intampla, dar oamenii astia nu se lasa! Imi tot baga sub bot un castronel, nu stiu ce tot vor de la mine. Pana la urma, mami baga un deget in castronel si mi-l da pe la nas. Este laptic, lapticul meu dulce. Lipa-lipa, beau acum din castronel ca un pisoi mare. Cica maine ma duc la doctor.

Tot incerc sa vorbesc cu noii mei parinti, sa le spun ca fericit sunt eu aici. Dar ei rad de mine si imi spun Chitaila. Cica ar trebui sa miaun, dar eu nu stiu deocamdata decat sa chitai.

Miercuri, 29 iulie

Am dormit asa de bine azi-noapte, incat nici nu mi-am mai amintit de papica. Acum m-am trezit, dar nu zic nimic, sa nu-i trezesc. Ia uite, se trezeste mamica mea cea noua. Direct la mine vine, iar eu o primesc cum se cuvine, cu multe chitaituri dragastoase. Imi da laptic si ma mangaie, ma scoate din cutie. Iar eu ii arat ca sunt pisoi voinic si fac cativa pasi. Se bucura si imi spune ca e mandra de mine. Si eu sunt mandru de mine! De azi am si un nume: Chiti.

Ziua decurge foarte placut, tati ma tot rasfata, iar seara mergem iarasi cu marea torcatoare. Am ajuns la doctor, dar nu mai e un nene doctor, sunt doua doamne foarte dragute, una dintre ele chiar ma pupa. Si imi zice ca sunt o pisicuta frumoasa. Mama ii spune ca nu sunt pisicuta, ci pisoi, si nesuferita incepe sa rada. Imi ridica codita si ii arata ceva lui mami. Si ii zice ca sunt fetita. Eeeeu, fetita??? Eu stiam ca sunt baietel, altfel de mult imi cautam o fundita si nu mai visam atata la soricei.

Hmm, daca stau sa ma gandesc, nu-i asa de rau, cred ca o sa ma fac o lady pisica atunci cand voi fi mare.

Dar ce se intampla? Aaaaau! Cineva imi gaureste pielea!!!!! Si pareau atat de dragute, dar mi-au facut injectie.. Ma mangaie si imi zic ca sunt vitamine, dar eu nu stiu ce sa zic.

Deci, vitaminele sunt niste usturimi. De ce-mi trebuie mie vitamine?

Iar acum imi prind labuta in ceva tare. Cica sa se indrepte. Lasa ca ma ocup eu sa scap de povara asta!

Imi pun ceva sub nas. Miroase tare bine, asa ca inghit imediat. Mama se bucura si zice ca de maine voi manca si mancarica, nu numai laptic. Eu una, daca e la fel de buna ca cea pe care mi-a dat-o doamna doctor, parca nici nu as mai vrea laptic.

Inceput de jurnal

Eu sunt Chiti. Pana acum cateva zile nu stiam ca ma cheama Chiti, insa mami mi-a zis asa dupa ce am m-a vazut ca mai mult chitai decat miaun.

Dar sa incepem cu inceputul. Mami si tati mi-au facut blog, ca sa fiu o pisicuta la moda. Asa ca aici veti putea citi jurnalul meu de pisicuta.

Duminica, 26 iulie 2009

Sincera sa fiu, nu stiu cum mi-am inceput ziua, pur si simplu am uitat. Zac acum in iarba, in apropiere de magazinul Star si sper sa ma gaseasca cineva bun la suflet. Pe mamica-pisica am pierdut-o si nu imi mai raspunde la chemari.
Ma tarasc spre marginea spatiului verde, mai aproape de trotuar. Trec multi oameni pe acolo, poate ma aude cineva. Soarele arde, iar labuta mea din dreapta nu mai misca deloc.

In sfarsit! Cineva m-a auzit. Au venit doi oameni, si apoi inca doi. Nu stiti ce sunt oamenii? Un fel de pisici mai mari si mai prostute. Stiti ca ei nu pot prinde soareci? Hahaha, auzi... sa nu stie sa prinda un soricel.
In fine, dar sa revin. La mine se uita curiosi patru oameni. Doi dintre ei, o fata si un baiat, au un caine care tot sare sa ma vada. Ceilalti par mai draguti.
Nu prea reusesc sa aud tot ce vorbesc, pentru ca sunt foarte obosit. Cei cu cainele sunt din Brasov, dar nu se inghesuie sa aiba grija de mine. Ceilalti sunt din Bucuresti si se hotarasc sa ma ia ei sa ma duca la doctor.
Slava Domnului! Ca nu-mi placea deloc de cainele celorlalti, se tot uita la mine si aveam senzatia ca vrea sa ma pape.

Bucurestenii m-au pus intr-o cutiuta. Zac acolo, fara sa ma pot spune nimic. Sunt epuizat, atat de epuizat incat nici ochii nu-i mai pot misca. Ne-am urcat in ceva mare, care toarce mai tare decat mamica-pisica. Se pare ca si merge. Ajungem intr-un loc unde miroase a animalute si un nene in halat ma pune pe o masa rece si alba. Ma mangaie, ma pipaie si zice ca am o labuta luxata, dar ca ma fac bine daca o sa fiu hranit cum trebuie.

Ne suim iarasi in marea torcatoare si ajungem intr-o camera, unde raman in cutiuta. Dintr-o data simt un miros aproape cunoscut. Miroase a mamica-pisica, dar nu e ea. Este lapticul special, preparat dupa reteta data de nenea in halat. Immm, ce bun e! De cand nu am mai mancat! De pofta rod si tetina biberonului, dupa care adorm.

Of, dar somnul asta ba vine, ba pleaca. Toata noaptea plang, gandindu-ma la pisica-mamica. Si in plus ma dor toate oscioarele. Noroc ca oamenii astia nu dorm nici ei, tot vin si verifica daca sunt bine.

Luni, 27 iulie 2009

Iarasi ne-am urcat in marea torcatoare, dar de asta am mers mult-mult. Mie imi place, cand o simt ca toarce, si parca imi vine sa dorm si mai mult decat de obicei.

Ajungem in alte camera, unde sunt multe lucruri pe care as vrea sa le explorez. Din pacate, nu pot nici sa stau in picioare de oboseala. Si mi-e dor de mamica-pisica.
Dar stiti ce mi se pare? Ca unul dintre oameni, fata adica, cam miroase a mami. Hmm, cred ca e mami, deghizata in om, iar el este tati.