Va mai amintiti?

Totul a inceput la Brasov. Ma odihneam in iarba, cand am vazut niste bipezi cam dezorientati. I-am chemat la mine si de atunci am avut grija de ei. Citi aici povestea intreaga a intalnirii noastre.

Iata primele poze, dupa cum vedeti le-am acordat atentie inca de la inceput:



Le faceam placerea de a-i lasa sa ma hraneasca ei.



Desi eram perfect capabila sa ma hranesc si singura...




Au fost zile lungi si obositoare...





Nici nu e de mirare, trebuia sa fiu mereu atenta, vigilenta...



In fine, cred ca stiti si voi cum sunt bipezii la inceput... neajutorati, dar obraznici.



Dar eu i-am iertat mereu si i-am primit inapoi.



Noroc ca aveam pe cineva mai mare cu care sa ma sfatuiesc in momentele dificile.


Prietenii mi-au fost aproape in toata aceasta perioada.



Nu pot sa spun ca a usor, dar a fost frumos. Am reusit sa-mi educ bipezii. Pe mami am invatat-o sa scrie si sa gateasca, pe tati sa deseneze.
Si astazi se implineste un an de cand mi-am adoptat bipezii.

Fapte de vitejie

Hristos a inviat!

Sper ca ati petrecut bine de sarbatori. Eu sunt in tabara la bunici, e foarte distractiv. Ai mei sunt plecati in concediu la manastarile din Bucovina. Pe mine nu au vrut sa ma ia, desi am auzit ca se mananca tare bine acolo. Cred ca si soriceii sunt mai gustosi in Bucovina... Mananca mai putine E-uri, alearga mai mult, sunt crescuti in aer liber.

Saptamana care a trecut a fost cam trista. Nu am prea putut vana mai nimic de soi, mami a gatit fara carne si lactate: supa de linte, salata de naut si alte asemenea. Asa ca a trebuit sa ma multumesc cu boabele mele.

Apropo de mancare, vorbeam cu Pisu ca imi este tare foame, tot mereu. Atat de foame incat saptamana trecuta, vazand ca mi se da mancare cu portia, m-am hotarat sa-mi iau soarta in propriile maini. Am ochit un moment cand nu era niciun biped in preajma si am sarit pe cutia in care imi tin ei crantanelele. Cutia s-a rasturnat, i-a sarit capacul... misiune indeplinita! Imediat a venit mami si a inceput sa stranga. Si a spus si niste vorbe ciudate... dar cine s-o asculte? Eram bagata pana in gat in crantanele. Am mancat pe saturate, in sfarsit. Apoi am adormit, efortul m-a epuizat si aveam si burtica plina.
Ce credeti? Acum nu mai am acces la bucatarie, acolo unde am vanat de multe ori paine, carnita si acum crantanele. M-am suparat foarte tare.
Ca sa-mi treaca supararea, am cautat alte locuri in care sa ma joc. Cand, ce sa vezi? Am gasit un sac. Am tras un pic de el, nu se lasa dus. Cum sa intru eu in el? M-am hotarat sa-mi folosesc armele din dotare: temutii colti ai fiarei. In cateva minute am reusit sa fac niste gauri de toata frumusetea din care a inceput sa se scurga pe jos un nisip care mirosea... ei bine, mirosea chiar a nisipul din ladita mea. Immm, ce miros imbietor. Repede am marcat locul, sa se stie ca si acolo este tot teritoriu chititoresc...
Nici de data asta ai mei n-au prea fost incantati. Dar m-au iertat, m-am uitat cu fata mea de felina mica la ei si le-a trecut supararea.
M-au dus la bunici, cum va ziceam. Iar aici am gasit un nou teritoriu de distractie si un nou teren de vanat. Am gasit mancarea Pisicii, prietena mea. M-am gandit sa o ajut, prea avea castronelul plin. Si am mancat tot-tot.
Spuneti voi, nu sunt viteaza?

Chiti este oripilata

Dragii mei prieteni, am facut o mica pauza de internet, am fost ocupata de diverse treburi de fiara. Acum, de cand am crescut mai mare, am alte responsabilitati, se asteapta mai multe lucruri de la mine. Nu mai pot vana la intamplare, acum incerc sa o fac organizat si in mare secret. Cred ca trebuie sa-mi aleg si un nume de cod, ca pentru un agent secret care se respecta.



Am vanat mai multe lucruri, dar deocamdata ai mei nu m-au prins decat la o bucata de paine pe care am luat-o de pe masa. S-au suparat pe mine. Dar ce sa fac? Mie mi-e foame mereu-mereu. De cate ori am ocazia, merg si mananc din strachinuta mea. Dar nici mancarea aia nu este suficienta. De aceea nu pierd nicio ocazie de a cersi mancare atunci cand bipezii mei sunt la masa. Ba intr-o dimineata, m-am suit pe mama si am vrut sa-i iau o bucata de paine pe care tocmai o baga in gura. Zau daca am inteles de ce nu m-a lasat, ne jucam asa de frumos!

In fine, dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Mi se intampla lucruri absolut scandaloase, revoltatoare, iar eu nu pot sa fac nimic. Mi-e si rusine sa va spun ce-mi fac bipezii mei. Ei bine, bipezii mei ma... mangaie. O-ri-bil!!!!!!!!
Nu stiu ce ma revolta mai tare, ca ma mangaie sau ca uneori ajung la umilinta suprema: mangaiatul pe burtica? De ce insista bipezii cu un tratament atat de revoltator pentru o fiara care se respecta?



Sa va spun la ce alte chinuri ma supun? Ma perie. Nu cred ca s-a inventat o tortura mai mare decat periatul. Este rusinos ca exista asa ceva.
Si cireasa de pe tort: taiatul ghearelor. Cred ca fac asta special ca sa nu ma mai urc cu ajutorul ghearelor in diverse locuri. Cu ce-i deranjeaza, spuneti-mi si mie???

Pasiuni comune

Am descoperit ca am o gramada de pasiuni comune cu parintii mei adoptivi. De exemplu, ei ii place sa stea sa citeasca seara bloguri si sa scrie cate ceva. Eu stau pe monitor si citesc impreuna cu ea, o mai ajut cand vrea sa scrie. Daca se duce in bucatarie, fuga dupa ea sa o ajut. Stau pe langa ea si miaun pana cand imi da si mie ceva de facut (de mestecat, de jucat). Daca se duce sa citeasca ma cam plictisesc, ca nu inteleg nimic din cartile astea umane. Nu inteleg de ce oamenii prefera sa piarda timpul cu ochii in niste litere, cand ar putea si ei sa faca ceva util: sa alerge un soricel sau o minge cu clopotei, sa incerce sa se catere pe dulapuri, sa scurme in pamantul din ghivecele cu flori. Eh, gusturi omenesti...

In schimb tati are altfel de pasiuni. Lui ii plac machetele. Si isi cumpara din cand in cand niste masinute asa de frumoase, incat de indata imi vine sa ma joc si eu cu ele. Nu stiu de ce nu ma lasa, zice ca se strica. Pai nu pentru asta sunt facute?
Ultima oara i-am facut o surpriza minunata. Ca sa-i arat ca mie-mi sta mult mai bine in cutia machetei, m-am bagat repede acolo, cand nu era atent.
Sper ca in felul asta a inteles ca nu exista jucarii in casa asta fara voia mea si ca trebuie sa imparta si cu mine ceea ce are.


O sa incerc sa fac la fel si cu mami. Nu stiu ce sa fac, credeti ca incap intr-o carte?

Home alone

Intai i s-a intamplat lui Coolcat, acum mie. Pleaca si ma lasa singura pentru o saptamana.

Singura acasa, hmmm! Adica toata casa la dispozitie? Nu ma cearta nimeni daca ma urc pe masa? Pot sa ma plimb pe pervazul geamului de la balcon fara sa intre nimeni in panica. Pot eu oare sa mai rod niscaiva cabluri eletrice fara sa fiu impiedicata? Si sa mananc paine de cate ori vreau?

Ei bine, nu! Ma voi duce la bunici. Lasa ca bunicii ma rasfata, in plus e acolo si Pisica, am cu cine ma juca. Totusi, visam la ceva adrenalina acasa. Sa prind un soarece infractor, sa ma lupt cu insectele hotomane, sa se faca un film de pe urma ispravilor mele de vitejie. Nu-i nimic, mai am eu sanse!

Uitati, va fac cadou o poza cu Pisica. Frumusica, nu? V-am spus ca acum suntem prietene, nu?

Voi stiti cumva...

... de ce pe unele bloguri de pe wordpress nu imi intra comentariile? Se pare ca intra in spam. Si mami pateste la fel.

Si eu am atatea de zis!!!!!!!!

Coolcat:

- mancare umeda Miamor

- mancare uscata Royal Canin, Purina (Royal Canin cica e totusi cam grasa)

- iaurt, lapte batut, lapte dulce

- favorita mea: painea goala.

Jurnal 28 august

Bine ca am ajuns acasa!

Ziua incepuse bine. Ne-am jucat toata dimineata. Mami mi-a dat sa mananc, dar mai aveam inca pofta de joaca si am refuzat-o. Pana la urma am mancat niste crantanele de la ea din palma si... am adormit cu ultima crantanica in gura si capul in palma ei.

M-a dus pe fotoliu si m-am trezit plina de energie putin mai tarziu. O noua runda de joaca. Ti-ai gasit! Mami si tati m-au luat si m-au urcat in masina (marea torcatoare, cum ii zic eu) si m-au dus la doctor. Nu ma deranjeaza sa merg la doctor daca nu vine cu acele alea urate si rele. Dar astazi a fost o-ri-bil. De fapt, si aici incepuse bine. Doamna doctor s-a bucurat cand m-a revazut, ba chiar m-a luat in brate si m-a pupat. Era cam trista, pentru ca pisicutul ei s-a pierdut.
Apoi mi-a luat urechiusele si mi le-a spalat. Pe dinauntru!!!! Nu am vrut sa o las, dar m-a tinut mami. Apoi mi-a dat si o pastila si mi-a taiat si unghiile. Vaaai! Cat poate o biata pisica sa indure?
Pana la urma, ne-am suit iarasi in marea torcatoare si am pornit spre casa. Dar era atat de cald, masina statuse in soare, incat m-am simtit foarte rau. Stateam cu gura deschisa sa ma racoresc, pentru ca aerul conditionat nu isi facuse inca efectul. Noroc ca stam aproape si am ajuns repede...

De indata ce am ajuns acasa, am si uitat de altfel de tot ce se intamplase. M-am jucat si dupa aia am dormit. Adevarul este ca ziua asta a fost cam obositoare.

Jurnal 26-27 august

Miercuri, 26 august

Mami se duce la bucatarie. Fug dupa ea. Il aud pe tati mesterind la calculator. Imi bag si eu nasul, sa vad care e problema. Mami vine de afara cu cumparaturi. Imediat inspectez plasele, sa vad cu ce a venit. Daca tati are ceva in mana, sar sa vad ce are acolo. Cand ei mananca, incerc sa sar cat mai sus, ca sa vad ce mananca fara mine (sunt si o mare cersetoare, imi sopteste mama. Dar ce sa fac, daca mancarea oamenilor miroase uneori asa de bine?).
Astazi, am auzit-o pe mami spunandu-i lui tati ca sunt tare curioasa. Nu stiu ce inseamna cuvantul asta...


Joi, 27 august
Astazi se pare ca este o zi de vacanta, asa ca stam cu totii acasa si ne jucam. Cum cu cine? Cu mine, bineinteles.
Mami si cu mine am stat ca fetele in bucatarie si am gatit ceva delicios. Adica asa cred, ca era delicios. Eu nu am mancat, ca cica e mancare numai pentru oameni. Mie mi-au dat mancare de pisici. Buna de tot, nimic de zis. Dar eu cred ca vreau sa ma fac om, sa mananc lucrurile alea care miros asa de bine.
Oricum, am ajutat-o pe mami. Am urmarit-o pe peste tot pe unde se ducea in bucatarie. Am mieunat la ea cand mi s-a parut ca pune prea multa sare. Am vrut chiar sa o ajut cu spalatul ingredientelor, dar nu m-a lasat sa le ling. Ciudati totusi oamenii astia, eu ma ofer sa o ajut, dar nu pare sa aprecieze...

Jurnal 22-23 august

Sambata, 22 august

Nu inteleg! Eu stiu ca Chiti inseamna mancare. Cand mami striga "Chiti!" inseamna ca masa mea este servita. Deci asta inseamna ca "mancare" se spune in limba oamenilor Chiti.
Ei, si o aud pe mami ca striga "Chiti!", intru repede de pe balcon in casa, trec pe langa mami in fuga si ma reped la castronasul de mancare. Gol!
Ma uit la mami, ma uit la castronas. Gol. Pai si atunci de ce mi-a zis ca e masa gata?

Mami si tati au inceput sa rada, zau daca inteleg de ce. Eu zic ca trebuie sa-i mai invat niste lucruri noi pe bipezii astia, ca am senzatia ca nu stiu nici macar sensul cuvintelor. Mami, te rog sa notezi: Chiti inseamna "Masa e gata!"
Of! Cat trebuie sa mai lucrez cu ei...

Duminica, 23 august

Cine e pisica cea mai tare din lume? Cea care reuseste sa se suie pe scaun fara sa aiba de ce se agata. Da, da! Se poate, eu pot. Incepand de azi.
Si tot azi, am descoperit ca pot urca si pe canapea. Cine imi mai sta in cale acum?

A, dar sa va povestesc despre ultima descoperire. Stiti fotoliul meu, cel in care dorm si pe care am invatat sa ma catar. Ei bine, in cealalta parte a camerei am descoperit unul identic. Identic? Pai inseamna ca e tot al meu. Ma urc in el si gasesc camerele de fotografiat. Aaah, de cand asteptam sa ma joc cu ele! Au amandoua cate o gentuta facuta din cel mai gustos material textil, in special baretele.
As vrea sa scot si o camera de acolo, de multe ori am vrut, cand imi facea mami poze, sa gust un pic din capacelul de la obiectiv. Dar nu reusesc sa deschid fermoarul... Ei, lasa, nu e timpul pierdut!

PS V-am zis eu ca sunt vedeta? Uitati, mami a vorbit despre mine in interviul din Hotcity. A zis ca se topeste de dragul meu... nu ma mir.

Jurnal 13-14 august

Joi, 14 august

Ce zi grea! De dimineata, goana dupa soareci. Alergatul pisicii din raza de soare. Papat bunatati - mancare umeda de care pur si simplu nu ma pot satura.
Pe la 11 - somnic, ca eram epuizata. M-am trezit cu chef de joaca si am trecut la alergatul perdelei, mai ales ca batea un pic vantul. Asta cand nu rodeam cabluri. Sau cand nu saream dupa ciucuri.
Bineinteles, dupa aceea somnicul de dupa-amiaza. O repriza mare de jucat si alergat dupa tati prin casa. Dupa care apare mami = sesiune de mangaiat, transformata rapid in jucat cu muscaturi. Mami imi zice ca nu e voie, dar mie mi se pare ca este foarte gustoasa. Pur si simplu nu ma pot abtine. In plus, i-am mai explicat ca nu am cu cine sa ma joc de-a luptele, ca nu am frati. Ursuletul nu e asa de bun la lupte, il inving prea usor.
Un pic mai tarziu, mami vine sa se mai joace cu mine, dar mi-e un soooomn! Ma culc un pic si ma trezesc pe la 11, cand sunt plina de energie, gata sa incep o noua sesiune de joaca. Pai e posibil, mami si tati se culca??? Tocmai acum, cand am mai mult chef de joaca? Oooof, ce plictis!


Vineri, 15 august

Tocmai ce va ziceam ca sunt o vedeta la mine in casa. Sunt urmarita pretutindeni de flash-urile aparatelor de fotografiat. Mami si tati se bucura de fiecare lucru nou pe care il fac.
Daaaar, acum am ajuns vedeta mare, mare! Nu ma credeti? Ia cititi aici.

Nu stiu daca v-am povestit ca imi place sa ma bag in tot felul de locuri stramte. Ei bine, nu numai ca nu mai incap in spatele bibliotecii, dar nici sub dulapior nu mai intru. Nu stiu ce sa ma mai fac!!! Abdomene, abdomene, asta trebuie sa fac.
Bine ca macar am locul asigurat intre sticlele de apa minerala. Este unul dintre locurile mele preferate.

Jurnal 30-31 iulie

Joi, 30 iulie

Puternica mai sunt! Cred ca usturimile alea sunt totusi bune la ceva.
M-am chinuit un pic, dar am reusit sa ma dau jos din cutie. Mai intai m-am urcat cu labuta buna pa marginea cutiei, si apoi m-am impins tare cu piciorusele din spate. M-am rostogolit afara din cutie si am inceput sa miros imprejurimile. Si mi-e o foame! Noroc ca mami se trezeste si imi pregateste lapticul. Vai de mine, se apropie de mine cu o seringa! Nu mai vreau injectii, nu si tu!!!

Ooof, ce emotii. In seringa era laptic amestecat cu calciu. Miam, miam, ce bun e! De fericire, trag de atela pana o dau jos. V-am zis eu ca scap de ea!

Numai ca la pranz nu scap, tati ma duce din nou la injectii. Si nu numai injectii, imi pune si atela la loc. Ooof, ce viata trista! Noroc cu mancarica asta noua. E atat de buna, incat incep sa torc inca de cand ii simt mirosul.

Iar mami si tati ma tot mangaie. Si ei miros bine, asa ca vreau sa pap un pic din ei. Ii tot musc, dar ei ma cearta.

Noroc ca am mai invatat o smecherie! Am vazut ca se bucura daca ma duc la o tavita si fac pipi. Nu stiu ce se bucura asa, ca si pana acum faceam pipi...

Vineri, 31 iulie

Tare buni mai sunt oamenii. Nu numai ca miros frumos si se poarta frumos cu mine, dar au si gust foarte bun. De asta imi place sa-i mai musc cu coltisorii mei ce subtiri. Tati rade de mine si imi zice ca sunt fiara. Cum adica fiara? Eu, fiara???

Astazi am descoperit o gramada de chestii noi. In primul rand ca imi place sa sar din cutie afara si inapoi. In al doilea rand, mami mi-a facut o jucarie minunata, un ciucure legat cu sfoara, pe care mi-l tot plimba pe sub nas. Toata seara m-am jucat cu el, e exact ca un soricel, si imi place sa-l alerg, sa-l prind si sa-l musc. Si tati se joaca mereu cu mine, cred ca e cel mai jucaus tatic din lume.

Iar mami... daca ati sti ce bine e sa dormi la ea in brate! Vine seara si ma ia in brate si ma dezmiarda si dintr-o data incep sa visez. Ce bine se doarme aici!