Chiti cea viteaza

Grea e viata de fiara! Stiti asta, nu? Toata ziua vanat prin casa ghemotoace si soricei de plus, mieunat din timp in timp sa-mi tin bipezii treji, dormit si tors cat se poate... si in plus, asta!

Dupa o zi grea de munca ma pregateam sa ma retrag pe locul meu preferat de pe monitor, cand la usa au aparut doi bipezi. Prieteni cu bipezii mei. Toleranta din fire, cum ma stiti, nu am comentat, desi este casa mea si nu-mi cerusera voie sa invite pe cineva.

Ei bine, degeaba sunt eu toleranta, caci cine credeti ca a sarit din bratele celor doi bipezi? Un... golan, ca altfel nu-l pot numi. O obraznicatura care s-a repezit direct la cosuletul meu. Oroare!


Eu, ma stiti, o lady. Dar el parca ar fi venit sa-si cucereasca teritoriul. Teritoriul meu!!! Al meu si numai al meu! I-am aratat de mai multe ori cine e sefa.


El totusi refuza sa inteleaga, ba chiar va rog sa ma credeti ca mi-a vorbit foaaarte urat. M-a scuipat! Nici eu nu m-am lasat mai prejos. Cand ai de aparat o casa, o aperi cu orice mijloace de intrusi.


De cateva ori l-am pus chiar la respect si l-am facut sa regrete momentul in care a atentat la cosuletul meu.


Spre sfarsit eram cam obosita si l-am mai lasat si pe el sa aiba impresia ca are sanse de a castiga batalia.


Finalul nu a fost unul apoteotic. Am fost amandoi luati in brate de catre bipezii care abia ne mai puteau tine. Bipezii lui l-au luat acasa, si-au dat seama ca nu are sanse, bietul, in fata mea.

Inca o data, Chiti salvatoarea si-a dovedit vitejia aparandu-si casa de intrusi.

Hmmm, totusi nu-mi pot iesi din minte pernutele lui roz cu pete negre. Erau foarte sexy! Si stiti ca nu sunt interesata de amoruri sordide...

Aventuri incredibile

Dragii mei prieteni, stiu ca in ultima vreme am fost cam absenta, insa am trecut printr-o perioada foarte agitata.
Ma impacasem cu noul personaj din casa noastra - teposul si petreceam cateva zile in familie, de Craciun. Stiti cum e: cu trezit tarziu, cersit sarmale, alergat prin casa. Tocmai ce ma jucam cu tati si il muscam, cand dintr-o data mi-au venit niste ganduri foaaaarte ciudate. Incepusem sa ma intreb daca nu cumva prin bloc locuiesc si motani, ca tare mi-ar placea sa-ntalnesc un motan chipes, rapitor, pe care sa-l fac sa se indragosteasca iremediabil. Ptiu, ce ganduri! Dintr-o data, muscatura mea a disparut, lasand loc unor caraituri si miorlaituri suspecte. Mai mult decat atat, am inceput sa ma mangai si sa caut sa fiu mangaiata. Chiar si eu imi dadeam seama ca parca nu sunt eu. Eu, Chiti, sa ajung sa ma mangai de picioarele mesei si sa miorlai ca o pisica de cartier? Oroare!
M-au dus ai mei la doctor, care a zis ca stie cum sa ma scape de caraiturile si miorlaielile astea pe care nu le mai puteam controla. Este acelasi medic, dr. Liviu Gaita, pe care l-am consultat si cu labuta, va zic ca pare foarte priceput. A doua zi, plina de voiosie, m-am prezentat la medic sa scoata din mine miorlaiturile alea penibile. Vai, n-am stiut! M-au adormit si mi le-au scos prin burtica. Cand m-am trezit, doctorul se inmultise, erau trei doctori identici care-mi zambeau. Si apoi au intrat trei mami, trei tati si pe mine m-a ametit abundenta asta de lume.
M-au dus acasa, am iesit din cosulet, dar nu ma mai tineam pe picioare. Dau sa fac doi pasi si poc! cad pe-o parte. Ma ridic, plec mai departe, iarasi cad. Am dormit un pic acolo si am pornit din nou la drum. Intr-o ora am reusit sa ajung la baie. Adevarul e ca nu-mi mai amintesc prea multe din seara aia, dar tati mi-a povestit ca eram ca un betiv: mergeam pe trei carari, cadeam mereu si scuipam in vazduh.
A doua zi a fost zi de odihna, iar din a treia zi deja n-am mai avut nimic. Ma uit insa mereu la taietura de pe burta si incerc sa scot ata aia albastra de acolo. Eu nu sunt cusuta cu ata alba, dar nici cu albastra nu-mi sta bine! O-ri-bil!
Partea buna este ca tati, ca sa ma-mpace, mi-a facut o carte de vizita. A zis ca acum am intrat in randul fiarelor mari.

2010

Dragii mei prieteni,

Indiferent daca sunteti bipezi, tripezi (ca mine) sau patrupezi, va urez sa aveti un an plin de intamplari minunate, jucarii interesante, mirosuri incantatoare si mancarici speciale!
Sa ne auzim numai cu vesti bune si sanatate!

De Craciun, de Craciun...

... Chitirelul e mai bun.
Sa vedeti cat de buna am fost eu zilele astea.
Joi am ajutat-o pe mami in bucatarie. Ma bucuram ca era acasa, nu stiam ce e cu toate zarva din casa. M-am uitat curioasa la ea. A inceput sa deseneze tot felul de lucruri pe masa din bucatarie, dar nu cu un creion, ci cu un cutitas. Apoi a pus desenele astea la cuptor si mirosuri minunate au iesit de acolo. Iar cand a scos de acolo, desenele parca prinsesera viata. Pisicute, omuleti, o ratusca, ba chiar si un magarus au poposit la noi in bucatarie. Nu era niciun soricel, dar cred ca m-as fi multumit si cu ratusca, daca mi-ar fi dat-o. Dar nu, cica din astea mananca numai oamenii. Eu sunt sigura ca si fiarele pot manca rate.

Nemultumita, m-am indreptat catre sufragerie. Cand, ce sa vezi? Totul era schimbat acolo. Fotoliul pe care ma urc eu ca sa ajung pe monitor ca sa dorm nu mai era la locul lui. In locul lui se asezase un animal tepos, necunoscut. Tradare!
M-am apropiat de noul venit ca sa-l miros, sa aflu cu cine am de-a face. M-a zgariat, nemernicul! Mami si tati l-au alintat, i-au pus tot felul de fundite si de jucarioare. Parca nici nu mai existam pentru ei. Noul animal era mai important decat mine.


In sfarsit, am inteles ca noul animal va ramane ceva vreme la noi in casa. Mami spunea mandra ca-l poate pastra mai mult pentru ca e in ghiveci. Eu nu am ghiveci, sper ca totusi sa ma tina mai mult decat pe teposila.



Incerc sa-l ignor pe intrus, insa uneori jucariile lui sunt foarte interesante si incerc sa le mai iau si eu sa ma joc. Dar mami ma cearta si le pune la loc. Nu am vazut-o sa-l certe pe tati cand imi ia jucariile si mi le arunca prin casa, iar eu trebuie sa fug dupa ele sa le gasesc.
Le-am aratat eu insa acestor oameni ca au de-a face cu o fiara. Cred ca v-am mai spus ca nu ma lasa sa mananc mancare buna, de care mananca ei. Mie imi dau mancare de pisici. Bleah!
In noaptea de Craciun insa, am prins un moment in care nu era nimeni atent si am vanat. Am reusit sa prind o ditamai bucata de friptura, pe care mi-am ascuns-o sub masa din bucatarie si am inceput s-o mananc. Tragedie, m-a prins mami! Si mi-a aruncat prada proaspat vanata.

Cam asa am petrecut Ajunul Craciunului. De Craciun, mami mi-a aratat un alt animalut, a carui poza a pus-o si pe blog. Este cam schiop, la fel ca mine, dar pare vesel.

A, si sa stiti ca am fost cuminte si zilele astea m-am lasat mangaiata. Macar de Craciun, nu?

Pasiuni comune

Am descoperit ca am o gramada de pasiuni comune cu parintii mei adoptivi. De exemplu, ei ii place sa stea sa citeasca seara bloguri si sa scrie cate ceva. Eu stau pe monitor si citesc impreuna cu ea, o mai ajut cand vrea sa scrie. Daca se duce in bucatarie, fuga dupa ea sa o ajut. Stau pe langa ea si miaun pana cand imi da si mie ceva de facut (de mestecat, de jucat). Daca se duce sa citeasca ma cam plictisesc, ca nu inteleg nimic din cartile astea umane. Nu inteleg de ce oamenii prefera sa piarda timpul cu ochii in niste litere, cand ar putea si ei sa faca ceva util: sa alerge un soricel sau o minge cu clopotei, sa incerce sa se catere pe dulapuri, sa scurme in pamantul din ghivecele cu flori. Eh, gusturi omenesti...

In schimb tati are altfel de pasiuni. Lui ii plac machetele. Si isi cumpara din cand in cand niste masinute asa de frumoase, incat de indata imi vine sa ma joc si eu cu ele. Nu stiu de ce nu ma lasa, zice ca se strica. Pai nu pentru asta sunt facute?
Ultima oara i-am facut o surpriza minunata. Ca sa-i arat ca mie-mi sta mult mai bine in cutia machetei, m-am bagat repede acolo, cand nu era atent.
Sper ca in felul asta a inteles ca nu exista jucarii in casa asta fara voia mea si ca trebuie sa imparta si cu mine ceea ce are.


O sa incerc sa fac la fel si cu mami. Nu stiu ce sa fac, credeti ca incap intr-o carte?

Distractia zilnica

Am capatat o adevarata pasiune pentru cada si chiuveta. Imi place sa ling apa de aici, mai ales ca peste tot miroase a sapun, sampon si gel de dus - mirosurile mele preferate. Sigur ca ai mei imi pun apa in strachinuta mea, dar este plictisitor. Ce li se pare distractiv in a bea apa dintr-un castronel? Sa sari in cada si apoi in chiuveta este insa o provocare. Iar o fiara nu se teme de provocari, ba chiar le cauta.


Uneori, dupa ce ling apa din chiuveta, ma cuprinde asa o stare de bine incat pur si simplu adorm acolo.
Cand ma hotarasc sa plec de acolo, labutele sunt ude, dar nu ma deranjeaza prea tare. Doar ca mai alunec din cand in cand. Mi se pare distractiv sa las pe peste tot urme umede, am senzatia ca bipezilor le place mult asta. Si ce le place si mai mult este sa ma duc asa, uda, spre priza si sa incerc sa ma joc acolo. Dintr-o data incep sa se agite, vin si ma iau de acolo si incep sa se joace cu mine. Este reteta sigura.

Acasa

In sfarsit!

Auzisem eu deja de vreo doua zile ca s-ar fi intors, dar nu am crezut pana ce n-am vazut. Astazi au venit la bunici si dintr-o data am redevenit vedeta. Sa stiti ca m-am bucurat asa de mult incat i-am lasat sa ma mangaie, ba chiar am cerut portii suplimentare de rasfat.

Dupa ce m-au adus acasa si am recunoscut locurile, mi-am revenit la starea mea de fiara. Nu ma mai prinde pe mine nimeni la mangaiat. Poate doar cand adorm.

Sa va spun cum a fost la bunici? Distractiv, zau asa. Am alergat Pisica pana cand nu mai putea si se ascundea de mine. Ne-am harjonit, ne-am fugarit si ne-am jucat cat e ziua de lunga. Imi place sa am un tovaras de joaca. Si oamenii sunt dragalasi, dar sunt mai inapoiati, ei nu stiu sa se joace ca noi, felinele. Eu am mai incercat sa-i invat sa se joace frumos, dar nu am prea avut sanse. Totusi, ma mai joc din cand in cand cu ei, sa nu se simta abandonati.

Cred ca observati ca devin tot mai inteleapta pe masura ce inaintez in varsta (am deja vreo cinci luni). Ma gandesc sa ma fac fiara scriitoare, mi-a zis mama ca la Gaudeamus a vazut carti pisicesti.