duminică, 22 noiembrie 2009

Home alone


Intai i s-a intamplat lui Coolcat, acum mie. Pleaca si ma lasa singura pentru o saptamana.

Singura acasa, hmmm! Adica toata casa la dispozitie? Nu ma cearta nimeni daca ma urc pe masa? Pot sa ma plimb pe pervazul geamului de la balcon fara sa intre nimeni in panica. Pot eu oare sa mai rod niscaiva cabluri eletrice fara sa fiu impiedicata? Si sa mananc paine de cate ori vreau?

Ei bine, nu! Ma voi duce la bunici. Lasa ca bunicii ma rasfata, in plus e acolo si Pisica, am cu cine ma juca. Totusi, visam la ceva adrenalina acasa. Sa prind un soarece infractor, sa ma lupt cu insectele hotomane, sa se faca un film de pe urma ispravilor mele de vitejie. Nu-i nimic, mai am eu sanse!

Uitati, va fac cadou o poza cu Pisica. Frumusica, nu? V-am spus ca acum suntem prietene, nu?



duminică, 15 noiembrie 2009

Fiara dictatoare

Poate va intrebati cum scriu eu pe blog. Am incercat sa folosesc tastatura de mai multe ori, si inca mai incerc. Din pacate, nu reusesc sa-mi expun ideile cu atata acuratete, nu stiu de ce. Cred ca nu ma pot concentra.
Si atunci o rog pe mami sa ma ajute. Eu stau pe monitor si ii dictez. Ea scrie cuminte tot ce-i dictez eu. Sau asa ar trebui. Totusi, trebuie sa fiu atenta si sa o verific, uneori ii mai arat unde trebuie sa corecteze.
Uneori adorm (e cald aici sus), si atunci mami isi vede de treburile ei. Insa indata ce ma trezesc verific daca e totul in regula si o mai ajut si sa ma scrie la blogul ei. Ea nu stie sa scrie atat de bine ca mine si atunci are nevoie de un pic de indrumare.
Dictez, deci sunt dictatoare.


marți, 10 noiembrie 2009

Nu mai tin minte


Cred ca am imbatranit, pur si simplu uit pe unde am voie si pe unde nu. O sa-mi fac o lista. Am voie: la mami in brate (NU imi place sa stau in brate, cred ca de asta am voie acolo), la mine in fotoliu, pe canapea, pe covor...
Nu am voie: pe tastatura, pe orice masa, in bucatarie, in dulap, pe geam, langa geam, pe pervaz... ooo! ce de locuri in care nu am voie!
Uneori le mai incurc, de asta ma gaseste mami mereu langa masa din sufragerie, acoperita de fata de masa si de toate lucrurile de pe ea. Sau in punga cu paine, infulecand cu pofta. Zau daca mai tin minte atatea locuri!

duminică, 8 noiembrie 2009

Fiara si vecinul


O sperietura groaznica am tras, sa stiti!
Da, sunt fiara si sunt viteaza si fioroasa. Dar de data asta...

Eram cu mami in baie si tocmai ma rasfatam (era dimineata, in perioada in care sunt pisica) mancand de la ea din palma niste crantanele. Dintr-o data, chiar sub noi a pornit un fel trepidatie ingrozitoare. Coada mea s-a ingrosat dintr-o data si s-a facut ca o coada de veverita si am fugit ingrozita de acolo, credeam ca va sari de acolo, de jos, vreun balaur ingrozitor. Chiar si mami s-a speriat, pentru ca am auzit-o spunand ceva ciudat, cu niste cuvinte pe care nu le-am mai auzit din gura ei.


Pana la urma ne-am linistit, mami mi-a spus ca este vecinul gospodar dotat cu bormasina, probabil si-a mai facut ceva frumos in casa.
Dar eu nu inteleg - vecinul asta este vreun soi de monstru? Acum mi-e frica sa nu cumva sa intre prin podea la noi in casa.

marți, 3 noiembrie 2009

Telenovela cu fiare

Dragii mei, am auzit de telenovele - personajele isi descopera rude despre a caror existenta nu aveau habar.

La fel m-a descoperit pe mine azi Leo. E frumusel si roscat la fel ca mine, are ochii albastri (va mai amintiti de mine cand aveam ochisorii albastri?), a fost abandonat pe strada si este tocmai bun de adoptat. Deci, daca va face cu ochiul ideea de a avea un motanel la fel de dragalas ca si mine, va rog sa-l adoptati pe fratiorul meu.